„Cu toate că am fost extrem de sceptic, și nu doar eu, rezultatul de la Consiliul European este un succes pentru Republica Moldova și cetățenii ei. Și de această dată Dumnezeu a fost moldovean!
Toate datele existente înainte de Consiliu, dar și în timpul ședinței Consiliului European arătau un eșec pentru Ucraina și Republica Moldova, mai toată lumea pregătindu-se pentru o amânare, cel puțin până în luna martie. Din fericire, efortul partenerilor externi de a convinge pe Victor Orban și celelalte țări care ridicau obiecții la demararea negocierilor de aderare, dorința Uniunii Europene de a da un mesaj unitar și consolidat Rusiei precum și situația geopolitică au favorizat Republica Moldova și Ucraina.
Cu toate acestea trebuie spus că nici o țară membră UE nu a trecut atât de repede de la statutul de țară candidat la aderare la începerea negocierilor de aderare. Cred că este prima dată în istoria acestui pământ când geopolitica ne-a avantajat și avem un astfel de succes.
Negocierile nu vor fi ușoare, dar cu siguranță vom fi sprijiniți de parteneri, cu siguranță de România, care asistă Republica Moldova pe planul negocierilor și vom beneficia de experiența acestora. De asemenea, fondurile de preaderare, în măsura în care vom mări capacitatea de absorbție, vor ajuta enorm de mult la dezvoltarea și transformarea Republicii Moldova. Să sperăm că parcursul european nu va avea sincope datorită erorilor interne sau geopoliticii regionale în care existăm.
Felicitări Republica Moldova! Mulțumiri partenerilor europeni!”, a scris Filat.
Fostul premier Vlad Filat a declarat anterior că Moldova nu va primi un răspuns pozitiv la solicitarea de a demara negocierile de aderare la Uniunea Europeană. „Evoluțiile din ultima perioadă din spațiul european, dar și evoluțiile din spațiul intern fac din ce în ce mai previzibil rezultatul Consiliului European de iarnă. Astfel, pentru Republica Moldova răspunsul nu va fi unul de începere a negocierilor de aderare, ci o amânare până în luna martie a anului viitor”, a declarat liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu în legătură cu anunțului de ieri privind demararea negocierilor cu Uniunea Europeană.
Fostul premier, liderul PDCM, Ion Chicu, a venit cu un comentariu după decizia Consiliului European de a începe negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE. „Calul de dar nu se caută la dinți, dragi moldoveni”, a scris Chicu pe rețele.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu o reacție imediat după anunțul președintelui Consiliului European, Charles Michel, despre deschiderea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. Responsabilii de la instituție au postat un filmuleț cu un scurt mesaj.
Clădirea Parlamentului a fost iluminată, în seara zilei de ieri, în culorile drapelului Uniunii Europene. Acțiunea a avut loc în legătură cu deschiderea negocierilor.
Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat că este „un rezultat istoric” decizia Consiliului European de a deschide negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană Republicii Moldova și Ucraina. „Sunt foarte optimist că lucrurile vor merge bine mai departe”, a adăugat Iohannis.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj, după ce Consiliul European a aprobat începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova. „Este și un exemplu pentru noi toți, că prin unirea eforturilor putem construi”, a scris edilul.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj, după decizia Consiliului European de a începe negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE. „27 de șefi de stat și de guvern ai Uniunii Europene au zis „da” pentru țara noastră, au zis „da” pentru viitorul nostru european”, a scris președinta.
Consiliul European a votat. Republica Moldova începe negocierile de aderare la UE. Anunțul a fost făcut în seara zilei de ieri, 14 decembrie, de către președintele Consiliului European, Charles Michel.
Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.
Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.
Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!