9 mai este o sărbătoare sfântă pentru poporul nostru. Sute de mii de băștinași din Moldova au devenit victime ale ocupației fasciste și și-au dat viața pentru eliberarea Patriei noastre. Noi cinstim și vom ține minte mereu fapta eroică a tuturor celor care au luptat pe front, apropiind marea Victorie.
Astăzi, când în lumea modernă există încercări de a compromite fapta eroică a buneilor și străbuneilor noștri, demolând în mod barbar monumentele dedicate Marii Victorii și distrugând mormintele soldaților, este extrem de important pentru noi, pentru întreaga societate, să ne unim forțele și să demonstrăm că pentru noi amintirea marii Victorii a fost și rămâne sfântă.
Partidul Socialiștilor va participa la Marșul Victoriei pe 9 mai alături de toți cetățenii țării și îi invită pe toți susținătorii săi să se alăture manifestării.
Menționăm, că evenimentul se desfășoară fără drapele de partid, cu toate simbolurile Marii Victorii. Amintim, că recent, la inițiativa socialiștilor, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională interdicția de a purta panglica Sf. Gheorghe.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!