6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ultima oră! Moldova intră în stare de urgență în sectorul energetic, după deconectarea liniei Vulcănești–Isaccea. Guvernul se convoacă în ședință

Premierul Alexandru Munteanu convoacă astăzi, la ora 13:00, ședința Guvernului pentru a propune instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, ca răspuns la deconectarea liniei Vulcănești–Isaccea și la atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

Foto: UNIMEDIA

„Ceea ce se întâmplă astăzi în sectorul energetic nu este un accident.

Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război, dar și un atac la adresa noastră, aici în Republica Moldova.

Loviturile din cursul nopții au dus la deconectarea principalei linii electrice, care alimentează Republica Moldova, linia Vulcăneşti - Isaccea. Au fost activate cele 4 linii de interconexiune cu România, dar situația rămâne complicată. Rusia este singura care poartă responsabilitatea pentru asta.

În acest context, Guvernul are obligația să intervină prompt și responsabil. De aceea, am convocat astăzi, la ora 13:00, ședința Guvernului și vom propune instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. Aceasta nu este o măsură de panică, ci de responsabilitate.

Este o măsură necesară pentru a acționa rapid, coordonat și în interesul oamenilor.

În această după-amiază voi merge în Parlament, împreună cu miniștri și responsabilii direct implicați în gestionarea situației, pentru a prezenta toate argumentele și măsurile necesare și pentru a cere sprijinul deputaților.

Scopul nostru este clar: să întreprindem toate acțiunile necesare pentru ca fiecare cetățean să fie în siguranță și să aibă acces la necesitățile de bază.

Instituirea stării de urgență ne va permite să acționăm mai rapid: să mobilizăm resurse suplimentare, să protejăm infrastructura critică și, dacă va fi necesar, să aplicăm măsuri suplimentare pentru a limita efectele crizei.

Rămânem vigilenți şi acționăm pentru siguranța fiecărui cetățean.

Vă îndemn să vă informați doar din surse oficiale. Ministerul Energiei va reveni cu actualizări”, a menționat Alexandru Munteanu. 

În urma bombardamentelor asupra infrastructurii critice din Ucraina, există riscul că a fost afectată linia electrică Isaccea-Vulcănești, componentă importantă a sistemului energetic regional și național. Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Management al Crizelor.

Ministerul Energiei a anunțat că, pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, pe parcursul nopții pperatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, au pus în funcțiune rute alternative de alimentare, inclusiv cele 4 linii de interconexiune de 110kV dintre România și Moldova.

Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, subliniind că acestea afectează direct și Moldova, care a rămas temporar fără legătura principală cu energia europeană. „Situația rămâne fragilă, iar responsabilitatea revine exclusiv Rusiei”, a menționat șefa statului.

În contextul deconectării liniei electrice Isaccea -Vulcănești, autoritățile fac un apel de consum rațional al energiei în orele de vârf, pentru a evita suprasolicitarea rețelelor electrice de transport și distribuție, inclusiv a liniilor de înaltă tensiune transfrontaliere.


Pub