35,90 lei/l Motorina urcă la 35,90 lei/l, benzina la 32,72 lei/l: noile prețuri ANRE de vineri 60 sesizări/zi 60 de sesizări pentru violență în familie într-o singură zi, plus 4 încălcări de ordonanțe de protecție 20,1523 lei/EUR Eurole s-a apreciat cu 2 bani la 20,1523 lei, dolarul a scăzut la 17,9427 lei 15–49 l/m² Cod galben de ploi puternice: 15–49 l/m² aproape în toată Moldova mâine 10:00–21:00
Haos total la Barcelona: Președintele Joan Laporta, pe cale să fie dat afară

Apele sunt extrem de tensionate la Barcelona, după un nou eșec al conducerii cu privire la gestionarea finanțelor, scrie digisport.ro.

Foto: Foto: Profimedia

Catalanii nu îi mai pot înregistra pe Dani Olmo și Pau Victor pentru cea de-a doua jumătate a sezonului, iar totul e pus în cârca lui Joan Laporta, care nu se află la prima situație de acest gen. De fiecare dată s-a confruntat cu ea și a rezolvat-o, dar acum problema a apărut în mijlocul sezonului și nu mai e cale de întors dacă Barcelona pierde procesul.

Se pregătește o moțiune de cenzură împotriva lui Joan Laporta

Luni, Foot Mercato a anunțat că mai mulți „socios”, așa cum sunt numiți fanii catalanilor care și cotizează la echipă, sunt revoltați și vor ca președintele să plece de urgență.

Pe adresa clubului s-a trimis o scrisoare prin care lui Laporta i se cere să-și prezinte demisia. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, aceștia vor depune o moțiune de cenzură prin care doresc să îi forțeze plecarea.

În 2020, tot „socios” au depus o moțiune de cenzură pe numele fostului președinte Josep Bartomeu. Atunci, s-a strâns numărul de voturi necesare pentru ca moțiunea să treacă. Urma pasul decisiv, un referendum unde cel puțin 66,5% dintre votanți trebuiau să fie pro demitere.

În cele din urmă, sub aceste presiuni, Bartomeu a decis să își dea el singur demisia, lucru care se poate repeta, cinci ani mai târziu, cu Laporta.


Pub