(video) Igor Dodon, detalii de la întrevederea cu Kozak: Sunt trei subiecte fierbinți ce trebuie negociate urgent cu Rusia de către actuala guvernare

Liderul socialiștilor, Igor Dodon a oferit astăzi detalii de la întrevederea cu reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu țara noastră, Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale de la Moscova, care a fost într-o vizită fulger în Moldova. Demnitarul rus nu s-a văzut cu alți oficiali, decât cu președinta Maia Sandu și cu liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, din „lipsă de timp”, a motivat speakerul Legislativului, Igor Grosu.

Foto:

„Rusia este partenerul strategic al Republicii Moldova. Am reiterat acest lucru, pentru că nu am văzut nicăieri menționat - nici în programul de guvernare al actualului Guvern, nici în comunicatele celor care au avut întrevederi cu domnul Kozak. Dar sunt trei subiecte care necesită a fi abordate cu partea rusă în mod urgent, pentru că e vorba despre cetățenii noștri, în primul rând și recomand actualei guvernări să inițieze discuțiile cât mai rapid posibil:

Protecția socială a cetățenilor care se află în Federația Rusă. Noi am pregătit acordul în acest sens, l-am negociat și a fost aprobat de Guvernul Chicu, urmează doar a fi semnat și ratificat de Parlament și recomand Guvernului să se miște rapid, pentru că noi totul am pregătit.

Exportul pe piața rusă. 5 poziții tarifare exportau fără taxe din 2018 până în martie 2021. Această facilitate a expirat, dar ea este foarte importantă, fără aceste facilități unele produse, vinurile, conservele, vor deveni mai puțin competitive pe piața rudă, pentru că taxele sunt mari. Acest subiect urgent trebuie pus în discuții cu Federația Rusă.

Pe 1 octombrie expiră contractul de livrare a gazelor naturale, negociat și semnat de guvernarea precedentă, contract favorail Republicii Moldova, care ne-a permis ca anul trecut să micșorăm tarifele. Recomand guvernării să se miște pe negocieri rapid, prețurile cresc și depinde de capacitatea guvernării de a negocia prețuri favorabile la gazele naturale”, a declarat Igor Dodon.

Kozak a fost într-o vizită fulger la Chișinău, la invitația Președinției de la Chișinău, în cadrul căreia s-a stabilit „relansarea dialogului bilateral, în mod pragmatic”.



Pub