4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Scandal în Ungaria înainte de alegeri: Meta, acuzată că îl „reduce la tăcere” pe Viktor Orban

Meta a ajuns în centrul campaniei electorale din Ungaria, după ce susținători ai partidului condus de Viktor Orban au acuzat platforma că ar restricționa postările premierului înainte de alegerile din 12 aprilie. Deși acuzațiile au fost preluate de mai multe publicații și comentatori, nu există dovezi care să le susțină, iar compania a transmis că nu a impus restricții asupra acestor conturi, notează Euronews, potrivit digi24.ro.

Foto: Profimedia

Șeful de campanie al Fidesz, Balázs Orbán, a susținut la rândul său aceste acuzații.

„Am primit numeroase sesizări că unii utilizatori nu au putut da like conținutului legat de Fidesz pe Facebook în ultimele zile”, a declarat acesta.

Cu toate acestea, The Cube, echipa de fact-checking a Euronews, nu a putut găsi nicio dovadă validă care să susțină aceste afirmații. Acuzațiile au apărut într-o postare pe X distribuită de comentatorul politic libanezo-australian Mario Nawfal, cunoscut pentru poziționări apropiate de curentele populiste. „Facebook restricționează postările lui Orban cu câteva săptămâni înainte de alegerile din Ungaria”, a scris acesta pe 18 martie.

Mario oNawfal — care l-a intervievat pe Orbán șapte zile mai târziu — a susținut că, înaintea alegerilor „cruciale” din 12 aprilie, Facebook „ar restricționa postările premierului”. El a sugerat că situația ar fi fost declanșată de un apel al unui membru al opoziției din Partidul Tisza — formațiune conservatoare pro-europeană condusă de fostul membru Fidesz Péter Magyar — care ar fi îndemnat „susținătorii să raporteze în masă” conținutul lui Orbán.

Aceste acuzații au fost preluate ulterior de publicația conservatoare poloneză wPolityce.pl, precum și de Mandiner, un ziar maghiar apropiat de Fidesz. Mandiner a identificat „membrul opoziției” menționat de Nawfal ca fiind eurodeputata Tisza Dóra Dávid, fost consilier juridic al Meta.

The Cube l-a contactat pe Mario Nawfal pentru detalii suplimentare privind afirmațiile sale, însă nu a primit un răspuns. Între timp, nu există dovezi publice că Meta ar fi vizat sau cenzurat postări ale Fidesz sau ale lui Victor Orbán. Un purtător de cuvânt al Meta a declarat că „nu există restricții asupra conturilor premierului [maghiar]” și că niciuna dintre postările sale nu a fost eliminată.

„Standardele noastre comunitare și politicile se aplică în mod egal tuturor și avem sisteme pentru a detecta orice eforturi coordonate de a abuza de sistemele de raportare”, a adăugat acesta.


Pub