(stop cadru) „Vreți în ruskii mir?”: Mesajul lui Radu Marian pentru moldovenii dezamăgiți de PAS, care nu mai vor să participe la alegeri

Deputatul PAS Radu Marian le-a adresat un mesaj cetățenilor moldoveni care se declară dezamăgiți de guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate și spun că nu vor vota la scurtinul din 28 septembrie. „Vreau să îi întreb pe acești cetățeni dacă vor să trăiască în ruskii mir”, a declarat Marian, la emisiunea „Puterea a 4-a” de la N4.

Foto: captura foto

„- O parte din populație este dezamăgită și nu va veni la vot. Ce mesaj aveți pentru acești cetățeni, care se declară dezamăgiți și nu vor participa la alegeri?”, a fost întrebat deputatul PAS.

„- Noi suntem conștienți că s-au făcut greșeli și se puteau face lucruri mai multe. În același timp, nu trebuie să uite unii cetățeni sau cei care sunt dezamăgiți, că noi am trecut prin șocuri externe pe care nu noi le-am provocat - război, șantaj energetic, refugiații etc. Acest lucru a redus din timpul pe care l-am avut noi să facem, de exemplu, reforma administrativ - teritorială. Noi am făcut o analiză a programului electoral din 2021 a PAS, am avut 395 de angajamente, din ele am realizat 72%, asta în condiții de crize externe majore. Acum iarăși mergem cu toată reesponsbailitatea în fața oamenilor și putem vorbi direct despre realizările pe care le-am făcut.

Către cei care nu vor să meargă la alegeri, vreau să îi întreb dacă vor să mai meargă vreodată la alegeri? Să presupunem că ei nu sunt foarte mulțumiți de PAS, dar ei trebuie să înțeleagă că dacă vine o guvernare pro-rusă și știm cum acționează acum rusia, să nu ajungem în situația în care oamenii să își piardă dreptul la lșibera exprimare, de a alege. Vedem ce se întâmplă în Rusia, unde te arestează pentru o foaie pe care o ții în centrul capitalei sau unde miniștrii dispar a doua zi după ce își dau demisia. Vreau să îi întreb pe acești cetățeni dacă vor să trăiască în „ruskii mir”, în care țara lor e implicată în război?”, a răspuns Radu Marian.

„Acesta este argumentul dvs?”

„Da, și nu este unul ipotetic. Rusia e foarte multe ori a indicat că vrea să îngenuncheze Republica Moldova.”

Potrivit rezultatelor ultimului Barometru Socio-Politic, prezentat  de IMAS, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, PAS ar lua 31,5% din sufragii, urmat de PSRM, care ar acumula 17,4% și Blocul Alternativa, cu 11,7% voturi. În Legislativ ar mai accede și Blocul Victoria, Partidul Nostru și Partidul Inima Moldovei. Aproape 4 la sută din cetățeni nu ar participa la vot, iar alți 20% nu au știut ce să răspundă sau nu au vrut să ofere un răspuns.

Potrivit aceluiași sondaj, 35 la sută din respondenți cred că alegerile parlamentare din această toamnă nu vor fi deloc libere și corecte, iar 50% consideră că vor fi mai multe nereguli și fraudări.

Totodată, doar 25 la sută dintre moldoveni cred că există un risc real ÎN afirmația diverșilor lideri PAS că dacă vine alt partid la putere, după alegeri pe teritoriul RM va fi război. Alți 63% consideră că este doar o sperietoare electorală.

Sondajul a fost realizat în perioada 17-28 iunie, pe un eșantion de 116 respodenți cu vârsta de 18 ani +, în 86 de localități, cu o eroare de circa 3%.

Republica Moldova își va alege Parlamentul pe 28 septembrie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de deputații PAS.

Fracțiunea BCS a cerut ca alegerile parlamentare să aibă loc la finele lunii iulie, cea mai apropiată dată posibilă din punct de vedere legal, potrivit președintelui fracțiunii, Vlad Batrîncea. Amendamentul propus de Radu Mudreac nu a fost susținut, însă, în Comisia juridică. Același amendament a fost propus de Grigore Novac, în plenul Parlamentului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a explicat de ce majoritatea parlamentară PAS a decis să stabilească data alegerilor parlamentare pentru 28 septembrie: Nu e nici frig, nici cald, copiii deja sunt la studii, iar părinții liniștiți.

În luna martie Igor Grosu a declarat că alegerile parlamentare din acest an vor avea loc în toamnă. „Trebuie să fim foarte pregătiți și interconectați”, a menționat atunci speakerul.


Pub