6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Deputat PAS, testat pozitiv la Covid, chiar înainte de a-și administra doza a 3-a: Se pare că vaccinul chiar este eficient

Deputatul PAS Vitali Gavrouc a anunțat pe rețele că a fost testat pozitiv la Covid, chiar înainte de a administra boosterul. Acesta spune că „se pare că vaccinul chiar este eficient”, ceea ce i-a permis să treacă fără simptome grave.

Foto: Fb/ Vitali Gavrouc

„A venit și rândul meu să mă confrunt cu Covid-19, cu câteva săptămâni înainte de programarea la booster. Din fericire, se pare că vaccinul modern chiar este eficient, nu am simptome grave, nici măcar febră. Aveți grijă de voi și persoanele apropiate”, a declarat Gavrouc.

Curtea Constituțională a validat, la data de 19 octombrie, mandatul noului parlamentar al PAS Vitali Gavrouc. Deputatul PAS vine din domniul artelor. Și-a făcut studiile la Conservatorul de Stat P. Ceaikovski din Moscova.


Pub