4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Țara care nu va mai permite recrutarea cetățenilor săi pentru a lupta alături de Rusia, în războiul din Ucraina

Ministrul de externe al Kenyei, Musalia Mudavadi, a declarat luni că Moscova și Nairobi au convenit ca cetățenii kenyeni să nu mai fie recrutați pentru a lupta de partea Rusiei în războiul din Ucraina, relatează Reuters, preluată de digi24.ro.

Foto: Profimedia

Anunțul a fost făcut după o întâlnire la Moscova cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Mudavadi a precizat că în cadrul discuțiilor a fost abordată situația kenyenilor aflați în Rusia, „în special a celor implicați în operațiunea specială”.

 „Am convenit că cetățenii kenyeni nu vor mai putea fi recrutați prin intermediul Ministerului rus al Apărării. Nu vor mai fi eligibili pentru înrolare. Nu vor mai exista recrutări”, a spus el.

 Șeful diplomației kenyene a adăugat că vor fi organizate servicii consulare pentru kenyenii care au nevoie de sprijin, prin canale diplomatice oficiale. 

„Nu dorim ca parteneriatul nostru cu Rusia să fie definit doar prin prisma agendei operațiunii speciale din Ucraina. Relația dintre Kenya și Rusia este mult mai amplă decât atât”, a mai afirmat Mudavadi. 

La rândul său, Serghei Lavrov a susținut că cetățenii kenyeni au semnat voluntar contracte pentru a lupta alături de armata rusă.

 Potrivit unui raport al serviciilor de informații din Kenya, prezentat parlamentarilor în februarie, peste 1.000 de kenyeni ar fi fost recrutați pentru a lupta de partea Rusiei în războiul din Ucraina, de aproximativ cinci ori mai mulți decât estimările anterioare ale autorităților.

 Unii politicieni kenyeni susțin că recrutarea ar fi fost facilitată de o rețea formată din oficiali corupți și grupări implicate în trafic de persoane, care ar fi trimis cetățeni kenyeni să lupte în Ucraina. Guvernul de la Nairobi a anunțat că vrea să oprească această practică.


Pub