Potrivit informațiilor, bărbatul a fost acuzat de faptul că sistematic aplica violenţa fizică și psihică asupra soţiei și a copiilor. Deși anterior a fost sancționat contravențional de mai multe ori pentru fapte similare, învinuitul a continuat acțiunile sale ilegale, astfel că la 15.05.2022, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aproximativ în jurul orelor 11:00, în timp ce se afla la domiciliul comun cu familia, în prezența copiilor minori, și-a bătut soția cu pumnii și picioarele, cauzându-i ultimei, conform raportului de expertiză, leziuni corporale medii.
În aceeași zi, aproximativ la orele 20:30, învinuitul a încălcat ordinul de restricții emis în privința acestuia, și a venit din nou la domiciliul comun cu victima. Femeia, fiind sub influența frământărilor apăsătoare, apărute în rezultatul comportamentului agresiv al soțului, manifestat sistematic prin persecuție, jignire, înjosirea demnității, şi cauzarea vătămărilor corporale, s-a încuiat într-o odaie și în prezența fiicei minore de 10 ani, s-a sinucis prin strangularea cu un colan.
Remarcăm că învinuitului și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii și procesul în privința acestuia a fost judecat în procedură simplificată.
Copiii învinuitului au fost plasați într-un centru de plasament, iar autoritatea tutelară va stabili tutela asupra acestora.
Procuratura raionului Fălești a anunțat că a finalizat urmărirea penală la data de 3 noiembrie 2022 și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de violență în familie care s-a soldat cu sinuciderea victimei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!