79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un bărbat din Nisporeni, găsit mort lângă motocultorul cu care se pornise pe câmp. Ar fi fost lovit de fulger

Un bărbat de 72 de ani din Nisporeni a fost găsit în această după amiază mort, lângă motocultorul cu care se pornise dimineață pe câmp, să efectueze lucrări agricole. Informația a fost confirmată de ofițera de presă, Cristina Vicol. 

Foto: UNIMEDIA

„La fața locului s-a deplasat GOUP a IP Nisporeni în deplină componență, care a depistat cadavrul bărbatului pe șesul din satul Călimănești, raionul Nisporeni, culcat pe spate, lângă motocultorul care îi aparține, fără semne de violență”, a declarat ofițera.

Din spusele surorii, bărbatul locuia de unul singur, iar astăzi, 22 iunie s-a dus cu motocultorul de unul singur să efectueze lucrări agricole la terenul agricol ce-i aparține din apropierea satului, iar în jurul orei 15:00 a fost a anunțată de către un localnic, că pe șesul din apropierea satului, în urma ploii cu descărcări electrice, a fost depistat cadavrul fratelui său care posibil a fost lovit de fulger. 

Cadavrul a fost îndreptat și transportat la CML Nisporeni pentru a stabili cauza decesului. 


Pub