20,40 lei/l Nou plafon la motorină; vezi maximele zilei și stațiile mai ieftine 14 Descinderi în România în dosarul rezidențiatelor USMF Chișinău 3 ani Copil lovit pe trotuar la Comrat; șoferița ar fi confundat pedalele 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi cursul BNM de azi
Singură pe munte, rănită și abandonată la 7.200 de metri: O alpinistă rusă, declarată moartă, după 11 zile petrecute într-un cort sfâșiat de vânt, sub o stâncă

Alpinista rusă Natalia Nagovițina a fost găsită moartă, după 11 zile de luptă pentru supraviețuire la altitudinea de 7.200 de metri pe Vârful Victoriei din Munții Tian-Șan, Kârgâzstan. Femeia a îndurat temperaturi care coborau sub -20 de grade Celsius, în așteptarea salvatorilor care n-au mai putut ajunge la ea, scrie protv.ro.

Foto: colaj

Autoritățile din Kârgâzstan au suspendat operațiunea de salvare a alpinistei ruse Natalia Nagovițina, blocată pe Vârful Victoriei la puțin peste 7.000 de metri, din cauza condițiilor meteorologice extreme, cu temperaturi ce scad până la -30°C, vânt puternic și furtuni de zăpadă. Un alpinist italian care încerca să o ajute, Luca Sinigaglia, și-a pierdut viața, iar un elicopter de salvare a fost nevoit să aterizeze de urgență la 4.600 de metri.

Natalia Nagovițina a împlinit 48 de ani pe 20 august, când se afla pe munte. Ea a fost declarată decedată, iar corpul ei este imposibil de adus la sol din cauza accesului dificil. „Este imposibil fără elicoptere speciale, care nu există în Kârgâzstan”, a declarat Dmitri Grekov, șeful taberei de bază de la Vârful Victoriei pentru presa rusă. 

Observată cu o dronă

Alpinistul italian Luca Sinigaglia, unul dintre alpiniștii care încercau să o salveze pe Nagovițina, a murit pe munte, pe 15 august, potrivit unui comunicat al Ministerului italian de Externe. Ministerul a declarat că, până acum, condițiile meteorologice nefavorabile au făcut imposibilă recuperarea corpului său.

O dronă de supraveghere a observat-o ultima dată pe Natalia pe o creastă nu departe de vârful muntelui pe 19 august. Purtătorul de cuvânt al ministerului pentru situații de urgență a declarat pentru CNN că, la momentul respectiv, se credea că alpinista este în viață. 

În memoria soțului 

​În 2022, la un an după moartea soțului ei, care a suferit un accident vascular cerebral în timp ce escalada Vârful Khan Tengri din Kazahstan, femeia s-a întors în munți pentru a-i aduce un omagiu. A urcat din nou pe traseul periculos și a instalat o plăcuță comemorativă în memoria lui, la altitudine, acolo unde pasiunea lor comună pentru alpinism i-a unit pentru totdeauna. În 2021, ea a refuzat să-l părăsească până la sosirea salvatorilor.

58.800 de dolari, factura pentru fiul alpinistei

Fiul Nataliei Nagovițina va trebui să achite suma de 58.800 de dolari pentru operațiunile de salvare organizate de autoritățile din Kârgâzstan, potrivit canalului Telegram Mash. Intervențiile au inclus zboruri cu elicoptere militare Mi-8 în condiții meteorologice extreme, una dintre aeronave fiind nevoită să efectueze o aterizare de urgență la 4.600 de metri, incident în care un pilot a suferit o fractură de coloană, iar un salvator și-a dislocat oasele pelvine. În paralel, un grup de salvatori plecat pe jos din Bișkek a reușit să urce până la 6.000 de metri, dar a fost forțat să se retragă din cauza pericolului iminent.


Pub