130 răniți Tornadă în Paraná, Brazilia; vânturi până la 250 km/h, case distruse 8,6 mil. lei Scandal pe declarațiile de avere în Parlament, cu cazul Stefanco 600 mil. $ Ungaria primește derogare un an la sancțiuni pe energie, contra LNG din SUA 4,6 mld. pachete Colete sub 150 € intră în UE; Franța verifică 100.000 la CDG
„Te ucide un criminal ori te ucide o dronă nu e la fel?!” Generalul Alexei critică declarația Anei Racu: Sperăm că asemenea deputați nu-s mulți în Parlament

Generalul Nicolae Alexei, care i-a pus în cătușe pe unii dintre cei mai periculoși criminali ai anilor ’90, critică declarația deputatei PAS Ana Racu, făcută în plenul Parlamentului, cu privire la eliberarea din detenție a unor condamnați pe viață, inclusiv pentru omoruri. „Asta e grav, e strașnic, Doamne ferește. Să sperăm că de aceștia nu sunt așa de mulți la ei în Parlament, poftim cine face legea”, a declarat generalul, în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de al N4.

Foto: colaj

Generalul Nicolae Alexei a comentat declarația făcută de deputata PAS Ana Racu: „Dânsa a spus așa: „De ce vă strofoliți așa tare, de ce vă deranjați așa tare, de ce vă înfoieți în pene?” Asta ar fi concluzia: „Dacă nu-i dăm drumul banditului din Rezina și nu-l ucide pe cutare, atunci cade o dronă peste el”. Asta e grav, e strașnic, Doamne ferește. În privința dumneaei nici nu avem ce discuta. Să sperăm că de aceștia nu sunt așa de mulți la ei în Parlament, poftim cine face legea”.

Nicolae Alexei a relatat și un caz terifiant din experiența sa, despre o copilă ucisă de mai mulți inși, ani buni în urmă: „El vie nu o violează, o ucide ca să o violeze. Șase astfel de cazuri am avut, trei din aceștia încă sunt în detenție. E un om normal la cap acesta? Ei ucid un om, iar organele sunt indiferente sau clienți de prin Parlament spun: „Te ucide el ori te ucide o dronă nu e totuna? Ei distrug familii întregi. O fată în clasa a 10-a, din satul Trușeni, pentru prima oară s-a dus pe 31 decembrie să întâlnească Revelionul la casa de cultură. Apoi s-au împrăștiat pe la casele lor. Această fată era una la părinți, venind acasă, drumul central trecea printr-o livadă de cireși. Din urma ei s-au luat 4 bandiți care au fost și ei la casa de cultură, au ajuns-o din urmă, 7 lovituri de cuțit, afară zăpadă, minus 28 de grade, au dezbrăcat-o, și-au bătut joc de ea, apoi i-au mai aplicat vreo 12 lovituri de cuțit și au plecat. Părinții s-au adresat la Poliție. A găsit-o un om, se ducea la Chișinău pe jos, iar o haită de câini trăgea din ea. I-am găsit, fiecare avea câte 5 antecedente penale. Doi dintre ei au luat pedeapsa cu moartea, erau recidiviști. Mama fetei era profesoară, tatăl medic. A treia zi după înmormântare, mama a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie, în a doua luna și tatăl e dus acolo. Peste două luni moare tatăl, iar peste vreo 8 - și mama. De asta spun, bandiții distrug familii întregi”.

În ședința Parlamentului din 4 aprilie, deputata PAS Ana Racu, juristă de profesie, le-a cerut parlamentarilor din opoziție să nu „exagereze și catastrofizeze”, atunci când au comentat scandalul iscat după ce s-a aflat că mai mulți condamnați pe viață, inclusiv pentru omoruri la comandă, au fost eliberați din penitenciare, în baza unei legi aprobate de partidul de guvernământ. „Indiferent că iese un interlop sau altul, avem un război în coaste, îți poate cădea o dronă în cap, nu mai catastrofizați”, a spus Racu.


Pub