22,79 lei/l prețul actual pentru benzina COR 95, în scădere cu 7 bani 70% din angajați raportează extenuare sau sunt la limita epuizării 6,86% rata inflației anuală în septembrie, a treia lună de reducere 1 miliard valoarea bancnotelor false capturate în Portul Constanța
Scandal pe întrebările de la Recensământ: „Ați fost în această locuință la miezul nopții?” Chicu: Mai marii trebuie să dea explicații urgente

Mai multe întrebări din cadrul chestionarului prezentat cetățenilor în cadrul recensământului populației și locuințelor, care a luat start ieri, au provocat nedumerire și indignare în rândurile internauților, dar și critici unor politicieni. În context, fostul premier, Ion Chicu, a sugerat „mai marilor pe Recensământ să vină urgent cu explicații, privind sensul și relevanța unor întrebări incluse în chestionar”.

Foto: colaj UNIMEDIA

„Cum să faci așa încât oamenii să aleagă o amendă în loc să răspundă la întrebări? Biroul National de Statistică te ajută! 

Apropo, noi putem să facem ceva în țara asta fără a implica „partenerii de dezvoltare”? Chiar așa de neajutorați suntem? Dar eu vin și cu un ajutor, nu doar critică. La ultima întrebare (62.4) puteți să completați din oficiu a 3 căsuță. Memoria scurtă e o boală națională”, a scris o internaută, publicând mai multe întrebări din chestionar.

„Cine a întocmit acest chestionar? Credeţi că cetăţenii îl vor completa și au când completa așa interogatoriu? Amuş! Unele întrebări sunt total cretine, ca şi actuala guvernare. Daţi-vă o palmă, bre! Acesta e recensământ sau e anchetarea bănuiţilor? Şi am impresia că ăștia vor să ne rachetuiască locuințele, de asta pun așa întrebari intime. Sau poate asta e ancheta de la SIS?”, a scris o altă internaută.


Și fostul premier Ion Chicu a venit cu o reacție: „Sugerez insistent mai marilor pe Recensământ să vină urgent cu explicații, privind sensul și relevanța unor întrebări incluse în chestionar. Altfel, obiectivitatea răspunsurilor date de cetățeni, iar cu ea și rostul recensământului, va tinde spre zero...”

Toate chestionarele de recensământ le puteți vedea AICI.

Ieri, 8 aprilie, a luat start Recensământul Populației și Locuințelor 2024. Acesta se va desfășura până pe 7 iulie, iar cetățenii vor fi obligați să răspundă la întrebările recenzorilor. Refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete/eronate se sancționează cu amenzi de până la 2500 de lei, a anunțat Biroul Național de Statistică.

Mai multe informații despre recensământ puteți consulta pe pagina Biroului Național de Statistică.

Recensământul populației și locuințelor din 2024 va dura trei luni. O decizie în acest sens a fost aprobată de miniștri, la ședința de Guvern din 31 ianuarie. 

Potrivit Biroului Național de Statistică, recensământul este finanțat din bugetul de stat al Republicii Moldova, dar și cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, în special Uniunea Europeană și UNFPA, care oferă BNS suport tehnic și financiar în cadrul proiectului „Sprijin pentru Biroul Național de Statistică în desfășurarea Recensământului populației și locuințelor din 2024” în perioada de pregătire și desfășurare a RPL. Valoarea totală a proiectului este de 2 milioane 75 de mii de euro, dintre care 2 milioane sunt oferite de UE, iar 75 mii euro din partea UNFPA.


Pub