23,47 lei/l Benzina urcă la 23,47 lei/litru +7 bani motorină 20,27 lei/l ANRE weekend scumpiri pompă 5 PCCOCS investighează 5 moldoveni reținuți în dosarul asasinatelor la comandă din Ucraina 4 bărbați 1 femeie 20,17 lei/€ Euro în creștere la 20,17 lei Dolar 17,13 lei curs BNM oficial pentru weekend tendință ascendentă 50.000.000 lei Ceban acuză MF reținere 10 zile peste 50 mil lei din veniturile colectate în Chișinău obligație legală
Ministerul Apărării rus neagă masacrul de la Bucea: Materialele publicate de Kiev nu sunt decât „o nouă provocare”

Ministerul Apărării al Federației Ruse neagă declarațiile Kievului despre masacrul din Bucea, Ucraina, transmite ria.ru. Potrivit ministerului, materialele publicate de Kiev nu sunt decât „o nouă provocare”.

Foto: Profimedia Images/digi24.ro

„În perioada cât această localitate s-a aflat sub controlul forţelor armate ruse, niciun localnic nu a fost supus unor acţiuni violente”, a transmis Ministerul Apărării rus într-un comunicat de presă.

Ministerul Apărării de la Moscova a mai afirmat că filmările şi fotografiile cu cadavre pe străzile din Bucea „sunt o nouă provocare” şi „o nouă producţie a regimului de la Kiev pentru media occidentale”.

Mai mulți civili din oraşul Bucea, situat la nord de Kiev, au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse. Majoritatea victimelor crimelor de război făcute de armata rusă în regiune au fost îngropate în gropi comune, în vreme ce unele cadavre încă se mai află pe străzile oraşului. O fotografie cu civilii morți la pământ a fost publicată de consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei Mykhailo Podolyak.

În Republica Moldova va fi declarată luni, 4 aprilie, zi de doliu național în memoria tuturor vieților nevinovate pierdute, în ultimele 39 de zile, în Ucraina. Despre aceasta a anunțat șefa statului, Maia Sandu. Președinta a menționat că „suntem șocați, alături de o lume întreagă, de masacrul din orașul Bucea de lângă Kiev”.


Pub