79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un fost deputat din Croaţia şi fiul său sunt acuzaţi că au vândut peste un milion de teste COVID-19 contrafăcute

Doi bărbați au fost puși sub acuzare în Croația, suspectați că au vândut peste un milion de teste COVID-19 contrafăcute în mai multe țări europene, a anunțat miercuri procuratura, relatează AFP, citată de hotnews.ro.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit unor relatări din media, cei doi sunt un fost membru al Parlamentului și fiul său în vârstă de 26 de ani.

Cei doi bărbați ar fi avut aproximativ 1,3 milioane de teste contrafăcute produse la o fabrică din Istanbul (Turcia) și importate în Croația, conform unui comunicat al procuraturii.

Ei au revândut aceste teste către alte companii și instituții publice din Croația, precum și din Grecia, România, Austria, Spania și Germania, a precizat procuratura.

Acuzați de „contrafacere de medicamente sau produse medicale”, aceștia sunt suspectați că ar fi câștigat aproape 450.000 de euro în acest mod. Fiul este acuzat și de spălare de bani.

Parchetul nu le-a dezvăluit identitățile, dar numeroase instituții media locale susțin că este vorba de Andjelko Mihalic, fost membru al Parlamentului (2008 – 2011) din partea partidul de guvernământ (HDZ, conservatori), și de fiul său, Filip, poreclit de presă „Copilul Corona”.

Cei doi bărbați au fost arestați pentru scurt timp în ianuarie, în cadrul anchetei privind acest caz.


Pub