10 zile Termen de vânzare a activelor Lukoil la Aeroport; statul vizează preluarea 4 percheziții Percheziții la Penitenciarul Brănești în dosarul „Kitaeț”; bunuri ridicate 19,7102 lei/€ Cursul BNM pentru weekend; leul se întărește la dolar, slăbește la euro 1,9 mld. € Sumă anunțată de Metsola ca debursată de UE pentru reformele Moldovei
Noua decizie a Chinei în războiul comercial cu SUA: A ordonat companiilor sale aeriene să nu mai primească livrările de avioane Boeing

China a ordonat companiilor sale aeriene să nu mai primească livrări de la producătorul american de avioane Boeing, ca răspuns la decizia SUA de a impune tarife de 145% pentru produsele chinezești, a scris marți Bloomberg News, citând persoane care cunosc subiectul, potrivit hotnews.ro.

Foto: Dreamstime.com

Beijingul a cerut, de asemenea, ca transportatorii chinezi să oprească orice achiziție de echipamente și piese legate de aeronave de la companii americane.

Guvernul chinez caută, de asemenea, modalități de a oferi asistență companiilor aeriene care închiriază avioane Boeing și se confruntă cu costuri mai mari, au mai declarat sursele Bloomberg.

Informația vine în contextul unui conflict comercial dur între cele mai mari puteri economice ale lumii. Președintele american Donald Trump a impus tarife de 145% pe produsele chinezești, iar Beijingul a replicat cu taxe vamale de 125% pe produse americane.

În mijlocul acestui război comercial cu China care a agitat piețele financiare, Statele Unite și-au schimbat poziția vineri, scutind smartphone-urile, computerele și alte produse electronice de recentele suprataxe vamale masive impuse de președintele Donald Trump. China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce.


Pub