„36,16 lei - acesta este prețul pe care îl plătește fermierul pentru prelucrarea pământului. Acesta este prețul pe care îl plătește transportatorul pentru a livra mărfurile în magazine. Iar, în cele din urmă, aceste cheltuieli se reflectă asupra cetățenilor de rând, care cumpără produse”, a declarat deputatul PSRM.
„Pentru ce ne trebuie Guvernul și ANRE? Pentru a-i ajuta pe cetățeni, nu să îi înglodeze și mai mult, în plină iarnă”, a menționat parlamentarul.
Deputatul solialist a solicitat audierea prim-ministrului și a directorului ANRE, pentru ca aceștia să explice motivele creșterii rapide a prețurilor și să spună la ce ar trebui să se aștepte cetățenii în această iarnă.
Deputații PAS nu au susținut inițiativa opoziției.
Motorina se scumpește din nou. ANRE a publicat prețurile maxime de comercializare pentru principalele produse petroliere standard, valabile pentru vineri, 30 octombrie. Astfel, un litru de motorină va costa 36,18 lei, cu doi bani mai mult decât astăzi.
O nouă ajustare a tarifelor la energia electrică ar putea avea loc, a declarat șeful ANRE, care a spus că un eventual tarif majorat nu va crește însă în aceeași măsură ca cel la gazele naturale. „Inevitabil o să avem și această ajustare”, a precizat oficialul.
Directorul general ANRE, Alexei Taran, a explicat de ce în țările vecine cu Republica Moldova - Ucraina și România - tariful la gaz este mai mic decât la noi. „În Ucraina, companiile de producere și distribuție sunt obligate, prin Legea marțială, să ofere consumatorilor serviciul la un preț mult mai mic decât costul efectiv. În România tariful este plafonat și orice sumă deasupra o plătește cine? Statul!”, a punctat Taran.
Prețul gazului natural pe piața europeană continuă să crească și a ajuns la 74,35 euro/MWh la începutul lunii septembrie. Potrivit Energocom, cotația TTF a urcat de la 68,32 euro/MWh pe 24 august la 69,81 euro/MWh pe 31 august, iar evoluția este pusă pe seama tensiunilor geopolitice, a riscurilor privind livrările de GNL și a nivelului redus al stocurilor europene.
În context, Energocom a comunicat că monitorizează zilnic evoluțiile de pe piețele europene și factorii care pot influența costurile de achiziție a gazelor naturale.
Din octombrie, moldovenii plătesc mai mult pentru gaz. Tariful majorat a intrat în vigoare din 1 septembrie 2026, anterior fiind publicat în Monitorul Oficial.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat pe 21 august majorarea tarifului la gazele naturale.
Pe 15 iulie, Energocom că a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), cererea privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, tariful propus fiind de 20,93 lei/m3 de gaz.
În luna februarie 2026, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un tarif pentru gazele naturale de 14,43 lei pentru un metru/cub, pentru consumatorii casnici, cu TVA inclus.
Tariful propus de Energocom pe 30 ianuarie a fost de 14,12 lei pe metru cub, fără TVA, sau 15,25 lei cu TVA inclus.
Facturile la gaz pentru luna iulie i-au băgat în sperieți pe moldoveni. Circa 4 mii de consumatori au sunat la Energocom, pentru a cere explicații privind indicii contoarelor incluși. În context, furnizorul a venit cu precizări, dar acestea i-au indignat și mai mult pe cetățeni, care și-au exprimat nemulțumirile în comentarii.
În același timp, energia electrică ar putea deveni mai scumpă cu aproximativ 20% de la 1 aprilie 2027, în contextul propunerii de aplicare a cotei standard de TVA pentru produsele energetice, a declarat secretara de stat la Ministerul Finanțelor, Corina Alexa. Potrivit declarațiilor acesteia, autoritățile vor căuta mecanisme de compensare astfel încât impactul asupra facturilor finale să fie redus pentru consumatori.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!