31,18 lei/l Benzina scade la 31,18 lei/l, motorina la 36,18 lei/l – noile prețuri ANRE 20 ordine 70 de apeluri pentru violență în familie; 20 ordine de restricție emise în 24 de ore 30 zile Suspectul pentru omorul de la Botanica, arestat preventiv 30 de zile 20,1579 lei/EUR Euro la 20,1579 lei, Dolar la 17,9853 lei – curs BNM azi
„Este o poveste nebună”: O femeie încearcă de 3 ani să convingă autoritățile că este în viață, după ce un fost angajat a mințit spunând că a murit

În carne și oase, Jeanne Pouchain pare cât se poate de vie și sănătoasă, însă autoritățile franceze sunt foarte greu de convins în acest sens.

Foto: Photo by JEAN-PHILIPPE KSIAZEK / AFP

După ce a fost declarată moartă de un tribunal, Jeanne Pouchain și-a petrecut trei ani încercând să învie oficial. În vârstă de 58 de ani, din Saint-Joseph, lângă Lyon, femeia a încetat să existe pentru administrația franceză din 2017, după o lungă dispută juridică care l-a implicat pe un fost angajat al companiei de curățenie pe care a avut-o femeia.

„M-am dus la un avocat care mi-a spus că problema va fi rezolvat rapid cu certificatul de la medicul meu care apune că sunt în viață. Dar, pentru că a existat o hotărâre, acest lucru nu a fost suficient”, a spus femeia.

Avocatul ei, Sylvain Cormier, a fost, de asemenea, uimit de toată situația. „Este o poveste nebună. Nu mi-a venit să cred. Nu m-am gândit niciodată că un judecător va declara pe cineva mort fără certificat. Reclamantul a susținut că doamna Pouchain a murit, fără să ofere nicio dovadă și toată lumea l-a crezut. Nimeni nu a verificat”, a declarat el pentru AFP, citată de The Guardian, transmite Digi24.

Curtea de apel din Lyon a declarat-o moartă pe Pouchain în noiembrie 2017, după mai bine de un deceniu de bătălii legale cu un fost angajat nemulțumit, care a cerut despăgubiri. În 2017, angajatul a informat tribunalul industrial că scrisorile către fosta șefă nu au primit răspuns și că ea a murit. Pouchain a fost ștearsă din dosarele oficiale, iar actul de identitate, permisul de conducere, contul bancar, asigurarea de sănătate și alte documente oficiale fiind anulate.

În timp ce avocatul căuta soluții pentru a o reînvia oficial, Pouchain l-a acuzat pe fostul angajat că i-a inventat moartea în încercarea de a câștiga daune de la moștenitori. Avocatul angajatului spune, însă, că femeia este singura responsabilă pentru toată situația, întrucât a făcut totul ca să scape de plata daunelor..

„Nu am acte de identitate, nu am asigurări de sănătate, nu pot dovedi nicăieri că sunt în viață... nu sunt nimic”, a spus Pouchain.


Pub