În cadrul unui controlului stabilit pentru perioada 2013 –
2020, inspectorul de integritate a constatat că subiectul nu a putut
justifica mijloace financiare în sumă totală de peste 2 milioane de lei.
Astfel, în perioada 2013-2016, vameșul și membrii familiei
sale au înregistrat o diferență vădită de aproximativ 1 milion 248 mii de lei,
între proprietatea dobândită și veniturile obținute.
Însă pentru perioada 2016-2020, inspectorul de integritate,
a stabilit existența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu
caracter nejustificat, în mărime de peste 934 de mii de lei, diferența fiind
constată între averea dobândită și veniturile obținute de către vameș împreună
cu familia sa.
Deși, pe toată perioada, subiectul a înregistrat venituri
oficiale doar din salariu, acesta a reușit să achiziționeze mai multe bunuri
imobile și mobile (1 casă, un teren, trei automobile) să alimenteze conturi
bancare cu numerar și să încaseze mijloace financiare pentru transferuri
internaționale, etc.
Fiindu-i solicitat punctul de vedere, vameșul nu a putut
justifica proveniența acestor sume de bani.
Fapt pentru care inspectorul de integritate a considerat că
aceste sume au fost obținute în mod ilicit.
Pe cauza dată, inspectorul de integritate a transmis un
denunț către Procuratura Generală a Republicii Moldova în vederea examinării
aspectelor cu privire la evaziune fiscală săvârșită de o persoană fizică,
îmbogățire ilicită și fals în declarații.
Suplimentar, s-a solicitat de la Serviciul Fiscal de Stat
inițierea unui control fiscal asupra subiectului și a soției acestuia.
Ca urmare a celor constatate, ANI va transmite cauza în
instanța de judecată pentru declanșarea procedurii de confiscare a averii
nejustificate în mărime de 934.000 de lei.
Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, subiectul riscă
să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, pentru o perioadă
de 3 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!