20,12 lei/l Motorină scade mâine cu 21 bani pe litru la 20,12 lei/l; benzina la 23,23 lei/l noile prețuri ANRE 14 Mamă de 48 ani din Anenii Noi naște cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Gheorghe Paladi prin cezariană 50 Procurori și mascați peste 50 descinderi în dosarul planurilor de destabilizare a R Moldova; 35 persoane vizate 19,76 lei Euro crește cu 5 bani la 19,76 lei; dolarul scade la 16,94 lei cursul BNM afișat astăzi
(video) Un militar rus de 21 de ani, condamnat pentru că a împușcat un civil în Ucraina. „Mi-e jale că e copil, dar putea să tragă în altă direcție, nu în om”

Soldatul rus Vadim Șișimarin, în vârstă de 21 de ani, a mărturisit în instanță omorul unui pensionar ucrainean de 62 de ani, civil neînarmat. Acesta este primul proces din Ucraina în care un militar rus este acuzat că a comis crime de război, scrie Radio Europa Liberă. Părinții tânărului consideră că acesta trebuie trimis acasă.

Foto: captura ecran

Tragedia s-a produs în satul Ciupahivka, regiunea Sumî, în primele zile ale invaziei armatei ruse în Ucrina. „În timpul luptelor, când a fost distrusă coloana rusă, soldații ruși au început să fugă. Pe drum au capturat și împușcat o mașină și au luat-o la sănătoasa cu această mașină cu roțile dezumflate. În acest timp locuitorul satului nostru Olexandr Șelipov, în vârstă de 62 de ani, pensionar, vorbea la telefon. A fost împușcat în cap de câteva ori, chiar lângă curtea lui, la câțiva metri de portă”, a relatat Nicolai Masliuk, secretarul consiului sătesc Ciupahivka.

„N-ai putut să împuști în altă direcție? Oriunde. Chiar dacă ai primit ordin, ai fi putut să tragi în altă parte, nu în om”, plânge soția bărbatului omorât.

„E copil și mi-e jale de el, dar din așa copil cred că nu mai poate să iasă nimic bun. Dacă a împușcat într-un om, nimic bun din el nu se va alege. Omul pur și simplu mergea, nu i-a făcut nimic rău”, spune femeia.

„Nu v-am invitat aici. Nimeni nu v-a chemat să veniți aici, să ne omorâți copiii și oamenii”, se adresează aceasta către soldații ruși.

Soldatul rus care l-a împușcat pe bărbat a fost capturat de vânători, în satul vecin. Reporterii postului tv „Настояшее время” au luat legătura cu părinții lui. Mama tânărului susține că asemenea lucruri sunt obișnuite pe timp de război: „E război… Nu știu, la război se omoară. Se poate întâmpla orice. E în serviciul militar, doar nu a plecat din capul lui în Ucraina. Nu știu cine pe cine a atacat acolo, vreau să se întoarcă acasă viu și nevătămat, prin schimb de prizonieri sau cumva, nu știu”.

Și tatăl militarului este de părerea că fiul său trebuie trimis acasă și că nu avea cum să refuze plecarea în Ucraina: „Eu trăiesc în Rusia și sunt de partea Rusiei, dar personal nu sunt ostil față de Ucraina”.

Pe 18 mai, în instanța de la Kiev, Vadim Șișimarin și-a recunoscut vina în totalitate.


Pub