4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) „6 mii și eu mă strădui repede”: Două asistente de la Dermato-venerologie ar fi pus taxe pentru fișele medicale cerute de pacienți sau agenți economici

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au desfășurat, astăzi, percheziții în incinta Secției control medical din cadrul Dispensarului municipal dermato-venerologic din Chișinău în care sunt vizate două asistente medicale. Acestea sunt bănuite de extorcarea sistematică a resurselor financiare de la diverși agenți economici și persoane fizice pentru perfectarea fișelor medicale personale.

Foto: Colaj

„Potrivit materialelor cauzei, asistentele medicale ar fi estorcat sistematic mijloace financiare pentru perfectarea fișelor medicale personale fără prezența fizică a persoanei la efectuarea examenului medical obligatoriu ori examinarea formală a pacientului.

Astfel, de la diverși agenți economici ar fi fost solicitate sume cuprinse între 1000 lei – 8000 lei, în dependență de numărul angajaților pentru care se solicita perfectarea fișelor medicale personale. De la persoane fizice sume solicitate ar fi variat între 250 – 1000 lei, pentru aceleași servicii.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Bănuitele sunt cercetate în stare de libertate.

Urmărirea penală pe caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău”, se arată în comunicatul emis de Centrul Național Anticorupție.


Pub