Potrivit ZdG, Viorel Cernăuțeanu a afirmat că Poliția desfășoară o anchetă internă pentru a afla cum a ajuns sunetul sirenei în secvențele video cu accidentul.
„Acel video când a fost plasat, cu regret, nu ne-a permis timpul și nici împrejurimile de acolo ca să avem un video calitativ scos de la fața locului. A fost un video fixat și transmis din colegi în colegi, până a ajuns la comunicatorii IGP-ului, unde era cu acel sunet. Nu vreau să justific că a fost o coincidență sau un act intenționat. Acest lucru urmează să fie stabilit de ancheta de serviciu privind acest aspect.
Acest sistem video de monitorizare nu are un semnal audio, dar dacă a fost o coincidență în procesul când se înregistra de pe monitor, cu telefonul, acel video, sau că a fost ceva intenționat o să fie stabilit ulterior”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Totodată, șeful IGP a spus că videoclipul ar fi fost publicat pentru a arăta momentul ciocnirii dintre mașina INSP și motocicletă, la scurt timp după accident, când ar fi apărut speculații.
„Când am publicat acest video nu am încercat să justificăm sau să aducem anumite scuze, că mașina era cu girofar sau cu sunetul pornit. Nici într-un comunicat nu o să găsiți aceste fraze. Știam că trebuia demarată o urmărire penală care să stabilească toate circumstanțele. La acea etapă erau câteva acuzații în adresa poliției, apărute rapid în spațiul public: că mașina a lovit frontal motociclistul, că mașina poliției îl urmărea pe acel motociclist. Scopul nostru era de a arăta cum a fost momentul impactului și unde, nu de a justifica sau a dezbate celelalte versiuni”, a mai comunicat oficialul.
În plus, Cernăuțeanu a menționat că mașina de poliție nu avea prioritate.
„Excludem această versiune, pentru că regulamentul circulației rutiere stabilește că chiar dacă mijlocul de transport cu regim de prioritate se află într-o intersecție, el trebuie să se asigure că nu există nici un pericol și după aceasta să traverseze (…)”, potrivit șeful IGP.
Întrebat dacă IGP va lăsa clipul video pe rețelele de socializare fără a menționa că sunetul nu corespunde imaginilor, acesta a spus că Poliția „își asumă” postarea.
Accidentul grav a avut loc sâmbătă, 21 octombrie, în apropierea Aeroportului Chișinău. O motocicletă a fost cuprinsă de flăcări, după ce s-a lovit frontal cu o mașină de poliție.
Conducătorul motocicletei și pasagerul său au decedat pe loc, în urma accidentului cu implicarea mașinii de patrulare, care aparține Inspectoratului Național de Securitate Publică. Conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus inițierea de urgență a unei anchete de serviciu, anunță oamenii legii.
Momentul accidentului dintre motocicletă și echipajul de patrulare al INSP a fost surprins de camere. Imaginile video au fost publicate de oamenii legii.
Polițistul INSP de la volanul mașinii implicate în accidentul de lângă Aeroport a fost reținut pentru 72 de ore. Informația a fost comunicată de șefa secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
Cele două persoane de pe motocicletă, care au decedat în urma accidentului cumplit de lângă Aeroport, s-au dovedit a fi un bărbat și o femeie. Rudele și prietenii au început să posteze mesaje de condoleanțe în memoria acestora.
Imagini cu impact emoțional puternic au apărut pe internet, chiar de la locul cumplitului accident din weekend, de lângă Aeroport, în care o motocicletă s-a lovit frontal cu o maşină de poliţie, iar în rezultat, cele două persoane, care se aflau pe motocicletă, au murit pe loc.
Ieri, 22 octombrie, o coloană cu zeci de motocicliști, printre care și polițiști, a mers la locul accidentului tragic de lângă Aeroport, în urma căruia au murit Natalia și Vitalie Vrabie. Motocicleta cu care se deplasau cei doi s-a izbit frontal cu o mașină a poliției de patrulare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!