35,81 lei/l Motorina la 35,81 lei/l (+25 bani), benzina la 32,99 lei/l (-22 bani): noile prețuri ANRE de mâine 6 Șase persoane, patru minori, reținute și arestate 30 de zile pentru tortura unui student la UTM 20,126 lei Euro la 20,126 lei (+2 bani), dolarul la 17,9568 lei (+3 bani): cursul BNM de azi 240.000 doze ANSP a cumpărat 240.000 doze vaccin antigripal; un caz COVID și unul de gripă A în ultima săptămână
Deții o armă? Iată recomandările Poliției, de care trebuie să ții cont

Posesorii de arme trebuie să țină cont de un șir de reguli și recomandări când folosesc sau aplică armele, atenționează Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP. Totodată, Poliția avertizează că, admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma se sancționează contravenţional sau penal şi se retrage şi anulează permisul de portarmă.

Foto: UNIMEDIA

Armele şi muniţiile cu destinaţie civilă sunt utilizate pentru practicarea sportului sau vânatului, pentru autoapărare, apărare şi paza bunurilor şi valorilor, însă pot prezenta un risc sporit la utilizare şi au regim special de procurare, înstrăinare, deţinere, port, aplicare şi de efectuare a oricăror operaţiuni cu acestea, atenționează oamenii legii.

La rândul lor, posesorii de arme trebuie să fie încrezuţi că acţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi concomitent, să recurgă la garanţii de securitate, astfel încât, în urma folosirii sau aplicării armei să nu aibă de suferit persoane care nu prezintă pericol real.

În acest sens, Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP, vine cu unele recomandări pentru posesorii de arme: - să nu poarte arme în stare de ebrietate; - să nu folosească armele contrar destinaţiei lor speciale; - să fie mai îngăduitori şi să se abţină de la folosirea armelor atunci când nu există pericol real sau când acesta poate fi evitat; - să nu poarte armele la întruniri sau alte măsuri în masă, pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea proprie, precum şi a celor din jur; - să nu se permită accesul la arme membrilor familiei, rudelor sau altor persoane străine; - să nu lase armele în genţi, autoturisme sau în alte locuri fără supraveghere; - în cazul deplasărilor peste hotarele ţării, armele să fie transmise pentru păstrare la Inspectoratul de poliţie.

Inspectoratul Național de Securitate Publică atenţionează că, pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma, se impune sancţiuni contravenţionale sau penale, precum şi se retrage şi anulează permisul de portarmă, după care obţinerea unui nou permis de armă se permite peste o perioadă de 5 ani.

În situaţii de criză anunţaţi Poliţia prin intermendiul serviciului unic de urgență 112.


Pub