„Mi-am amintit de experiența mea în 2012, atunci când am venit din afara țării în funcția de ministru al Educației și tot nu mă cunoștea nimeni, și experiența mea a fost la fel de neplăcută, pentru că printre primele întrebări pe care mi le-a adresat o instituție de presă a fost - a cui amantă sunteți pentru că doar așa puteați să ajungeți într-o funcție de ministru.
Am rămas șocată, pentru că ai un CV pe care crezi că e destul de convingător ca cineva să nu îți adreseze anumite întrebări.
Am văzut acum ce s-a întâmplat și în raport cu domnul Munteanu. Este normal să ceri informație, să vrei să clarifici lucrurile, dar nu este corect să expediezi întrebările și la doar 20 de minute să publici un articol cu acuzații, fără să dai omului dreptul la replică, să explice, pentru că nu toată lumea înțelege în Republica Moldova cum funcționează fondurile de investiții.
Citind un alt articol despre domnul Munteanu, m-am gândit că ar trebui să ne punem o linie nouă în CV care să sune așa - am participat la proteste organizate de un personaj, care peste 20 de ani a ajuns condamnat la închisoare.
Sincer, încep să cred că dacă l-am învia din morți pe Ștefan cel Mare, nici el nu ar fi suficient de bun pentru unii conaționali de-ai noștri sau pe Charles de Gaulle, specialiști pe securitate, mă rog, sau din economie, George Soros, foarte popular în regiunea noastră.
Nu este simplu să convingi oameni de treabă să vină să-și asume funcții importante”, a declarat Maia Sandu.
Pe 14 octombrie 2025, Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că îl va propune pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputați și constituirea noului Parlament.
Ulterior, Alexandru Munteanu a venit cu prima sa reacție publică. „Într-adevăr, port discuții cu PAS în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere”, a scris Munteanu.
În aceeași zi, ziarul de gardă a publicat un articol, în care a scos în prim plan o recepție la care a participat Munteanu, alături de Marian Lupu și Iurie Roșca.
Apoi, Rise a scris o investigație despre afacerile din paradisurile fiscale ale viitorului premier și a publicat-o fără să aștepte explicațiile celui vizat, expediat cu doar 20 de minute înainte.
Președinta Maia Sandu a recunoscut că ea personal l-a contactat pe Alexandru Munteanu pentru a-l convinge să accepte funcția de prim-ministru. „Economia Republicii Moldova are nevoie de cineva care să o învioreze”, a menționat președinta.
Alexandru Munteanu a povestit despre momentul în care a fost sunat de președinta Maia Sandu. „Era o seară frumoasă, eu stăteam cu soția și a sunat telefonul. Inițial am vorbit despre Codruț”, a menționat Munteanu.
Premierul Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 13 octombrie.
Maia Sandu a revenit în Republica Moldova și a devenit persoană publică în 2012, când a fost numită de liderul PLDM, premierul de atunci, Vlad Filat, în funcția de ministră a Educației.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!