26,14 lei/m³ ANRE aproabă tarif de 26,14 lei/m³ gaz, majorare de 5,84 lei 11 milioane 11 milioane cereri blocate în atacul cibernetic pe servicii publice 4,8 grade Cutremur de 4,8 grade Vrancea, resimțit în Moldova și România 151 milioane lei Podul Ungheni: 151 milioane lei investiție europeană până în 2027
Egipt: Fostul președinte a decedat după ce a fost audiat în faţa tribunalului din Cairo

Fostul preşedinte egiptean Mohammed Morsi a decedat, după o audiere în faţa tribunalului din Cairo, au indicat surse judiciare şi de securitate.

Foto: The New York Times

Morsi, provenit din rândurile Fraţilor Musulmani, era în detenţie din iulie 2013, scrie Agerpres.

Potrivit surselor, Morsi se adresa instanţei în momentul în care s-a prăbuşit. A fost transportat la spital, unde a decedat.

„A vorbit în faţa judecătorului timp de 20 de minute, apoi s-a animat şi şi-a pierdut cunoştinţa. L-am transportat rapid la spital, unde a murit mai târziu”, a declarat sursa judiciară.

Mohammed Morsi, primul preşedinte ales democratic în istoria modernă a Egiptului, a fost demis de armată la mijlocul lui 2013, în cursul unor proteste de masă.

Morsi, în vârstă de 67 de ani, ispăşea o pedeapsă de 20 de ani de detenţie pentru incitare la violenţă împotriva manifestanţilor în 2012, în scurtul său mandat de un an, şi o condamnare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Iranului, Qatarului şi a mişcării palestiniene Hamas.


Pub