„Ținând cont de faptul că, pe perioada exercitării funcției de viceprimar de către doamna Irina Gutnic, aceasta a fost suspendată din funcția de director general al S.A. „Apă-Canal Chișinău”, ieri a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor S.A. „Apă-Canal Chișinău”, unde a fost luată decizia de încetare a raporturilor de muncă.
Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.A. „Apă-Canal Chișinău” din data de 12.05.2026, ora 16:00.
Funcția de director interimar al S.A. „Apă-Canal Chișinău” este exercitată de doamna Diana Tacu”, a counicat municipalitatea.
Pe 12 mai, edilul capitalei Ion Ceban a anunțat revocarea din funcție a viceprimăriței Irina Gutnic. Acesta a declarat că a semnat dispoziția privind încetarea exercitării atribuțiilor delegate.
Viceprimarul de Chișinău, Victor Pruteanu, a comentat revocarea din funcție a Irinei Gutnic, afirmând că aceasta ar fi fost ținta „unor presiuni enorme” în ultima perioadă.
În decembrie 2025, o investigație a arătat că viceprimara municipiului Chișinău, Irina Gutnic, afișează un stil de viață care depășește cu mult veniturile sale oficiale. Ținute și accesorii de lux estimate la peste un milion de lei în doar trei ani, apariții de mii de dolari per eveniment și o mașină electrică de aproape două milioane de lei observată la domiciliu, dar nedeclarată, au ridicat semne serioase de întrebare privind proveniența bunurilor. Contactată de jurnaliști, Irina Gutnic a declarat că bunurile prezentate nu sunt achiziții recente, ci ar fi cadouri sau haine lucrate de croitori, nu articole originale de lux.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!