Igor Dodon, Vasile Tarlev și Constantin Starîș au condamnat presiunile neîntemeiate exercitate de regimul PAS asupra Partidului ”Inima Moldovei” și a liderului său, Irina Vlah. Ei și-au exprimat disponibilitatea de a apăra drepturile legale ale colegilor din Blocul Patriotic și au îndemnat cetățenii să nu se teamă de o guvernare aflată în agonie, ci să iasă masiv la vot pe 28 septembrie pentru a spune „nu” dictaturii PAS.
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a subliniat că comportamentul guvernării din ultimele zile de campanie electorală demonstrează un singur lucru: PAS deja a pierdut alegerile din 28 septembrie.
„Maia Sandu și guvernul ei sorosist încearcă să intimideze cetățenii. Sute de percheziții zilnice și atacuri asupra colegilor noștri din teritoriu arată frica PAS față de rezultatul scrutinului. Știu că vor pierde. Au ajuns să-i atace și pe partenerii noștri de bloc”, a declarat liderul PSRM.
Președintele PSRM a amintit că patru partide s-au unit în Blocul Patriotic, răspunzând cererii cetățenilor și trecând peste etapele dificile de consolidare a forțelor de stânga. „Tentativele disperate de a dezbina blocul nu vor avea succes. Vom rămâne solidari cu colegii noștri din Inima Moldovei, care sunt supuși terorii politice. Astăzi au fost reținuți și colegi din PSRM, în nordul țării”, a precizat Igor Dodon.
Liderul socialiștilor a declarat că, peste câteva zile, Moldova va intra într-o nouă etapă – fără PAS la guvernare. „În ultimele trei săptămâni am avut mii de întâlniri cu cetățenii și suntem convinși că în viitorul Parlament opoziția va reuși să formeze o majoritate stabilă.”
Adresându-se Maiei Sandu, Igor Dodon a afirmat că frica de opinia cetățenilor nu o va salva: „Odată cu plecarea actualului Parlament, va pleca și Maia Sandu, care este sluga lui Soros.” El a adăugat că guvernarea PAS este în agonie și a chemat structurile de forță să servească țara, nu „grupării criminale PAS”.
„Noi, cei din Blocul Patriotic, ne adresăm către oficialii și decidenții din instituțiile statului, din instituțiile de forță. De săptămâna viitoare puterea se va schimba în Republica Moldova. Iar puterea președintei Maia Sandu se va reduce mult, conform Constituției. Vom avea un alt Legislativ și un alt Guvern. Țara va avea o altă guvernare. Deci, stimați funcționari și ofițeri, nu faceți prostii pe ultima sută de metri. Nu acceptați acțiuni și metode care ar putea supune riscului cariera voastră și integritatea juridică. Felul în care poliția a procedat cu Irina Vlah deja e pasibil de investigații serioase în timpul apropiat”, a menționat liderul PSRM.
Igor Dodon a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să dea dovadă de maturitate politică, curaj și să participe masiv la vot.
„Există o afirmație foarte înțeleaptă: atunci când puterea se teme de cetățeni – este democrație. Când cetățenii se tem de putere – este dictatură. Acum, în Moldova avem dictatură. Vreau să-i chem pe toți să nu se teamă, să iasă la vot și să demonstreze că sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
Haideți să dăm jos dictatura galbenă și să salvăm țara. Moldova merită o viață normală, nu teroare, incompetență și minciună”, a declarat Dodon.
Președintele Partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev, s-a arătat profund dezamăgit de modul în care decurge campania electorală. Potrivit lui, într-o țară candidată la aderarea la UE, alegerile trebuie să fie transparente, corecte și să asigure egalitate de drepturi pentru toți cetățenii. „În realitate, asistăm la o dictatură militarizată, cu persecuții politice, șantaj, amenzi și arestări. Asta este inacceptabil”, a declarat Tarlev.
Constantin Starîș a exprimat „solidaritatea și sprijinul față de colegii noștri din Inima Moldovei și față de lidera acesteia, Irina Vlah, care sunt supuși unor persecuții dure și nejustificate”. El a subliniat că „paranoia și represiunile haotice marchează întotdeauna sfârșitul oricărui dictator”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!