Olympique Gymnaste Club Nice Côte d'Azur a fost fondat pe 9 iulie 1904. Clubul francez a devenit de 4 ori campion național (1951, 1952, 1956, 1959), a cucerit 3 Cupe și o Supercupă. În actuala ediție de campionat adversarul Sheriffului se situează pe locul 8, cu 38 de puncte, după 24 de etape. În ultima etapă, jucată pe 18 februarie, Nice a remizat pe teren propriu cu Reims (0-0).
Începând cu anul 1956, Nice a susținut 66 de meciuri în cupele europene. Bilanț: 23 victorii, 11 remize, 32 înfrângeri. Golaveraj 93-110.
Clubul francez a început participarea în actuala campanie europeană din play-off-ul Europa Conference League, 0-1 și 2-0 în prelungiri cu Maccabi Tel-Aviv (Israel). Nice a câștigat grupa D din Europa Conference League, 1-1 și 2-2 cu FC Koln (Germania), 2-1 și 1-1 cu Partizan Belgrad (Serbia), 1-2 și 1-0 cu Slovacko (Cehia).
Lotul formației franceze îl vezi AICI.
Rezultatele tragerii la sorți:
Gent (Belgia) – Istanbul Bașakșehir (Turcia)
Fiorentina (Italia) – Sivasspor (Turcia)
Basel (Elveția) – Slovan Bratislava (Slovacia)
AEK Larnaca (Cipru) – West Ham (Anglia)
Lazio (Italia) – AZ Alkmaar (Țările de Jos)
Sheriff (Moldova) – Nice (Franța)
Lech (Polonia) – Djurgarden (Suedia)
Anderlecht (Belgia) – Villarreal (Spania)
Câștigătoarele se vor califica în sferturile de finală ale Europa Conference League (13 și 20 aprilie). Semifinalele vor avea loc pe 11 și 18 mai, iar finala – 7 iunie, pe stadionul Eden Arena din Praga, Cehia.
Sheriff a învins Partizan Belgrad cu scorul general 3-2, în play-off-ul pentru optimile de finală din Europa Conference League, devenind prima echipă moldovenească, care a reușit performanța de a se califica în optimile de finală ale unei competiții europene. În actuala campanie europeană (ediția 2022/23) Sheriff a susținut deja 16 meciuri: 0-0 și 1-0 cu HŠK Zrinjski, Bosnia și Herțegovina (primul tur preliminar al Ligii Campionilor), 0-0 și 1-0 cu NK Maribor, Slovenia (al doilea tur preliminar al LC), 1-2 și 1-2 cu FC Viktoria Plzen, Cehia (al treilea tur preliminar al LC), 0-0 și 0-0, 3-2 la penalty cu FC Pyunik Yerevan, Armenia (play-off-ul Ligii Europei), 3-0 și 1-0 cu Omonoia Nicosia, Cipru, 0-2 și 0-3 cu Manchester United, Anglia, 0-2 și 0-3 Real Sociedad, Spania (grupa E a UEL), 0-1 și 3-1 cu Partizan Belgrad, Serbia (play-off-ul pentru optimile de finală din Europa Conference League).
Tot astăzi, la sediul UEFA, s-au stabilit și perechile din faza optimilor de finală ale Europa League:
Manchester United (Anglia) – Real Betis Balompie (Spania)
Juventus (Italia) – Freiburg (Germania)
Sporting CP (Portugalia) – Arsenal (Anglia)
Shakhtar (Ucraina) – Feyenoord (Țările de Jos)
Union Berlin (Germania) – Union Saint-Gilloise (Belgia)
Bayer 04 Leverkusen (Germania) – Ferencvarosi (Ungaria)
Sevilla (Spania) – Fenerbahce (Turcia)
Roma (Italia) – Real Sociedad (Spania)
Meciurile tur sunt programate pe 9 martie, iar returul – 16 martie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!