Potrivit primarului de Bălți, care a venit să discute cu oamenii la fața locului, Comisia de Sănătate care a aprobat decizia de a redeschide piața s-ar fi răzgândit. În acest sens a anunțat că va fi convocată cea de-a treia ședință a Comisiei pentru a lua o decizie finală în privința activității piețelor pe perioada stării de urgență în sănătate publică.
Premierul Chicu, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a declarat că orice deviere de la deciziile Comisiei Națională vor fi sancționate, iar primarul va fi sancționat ca „orice cetățean cu buletin”. Totodată a precizat că consecințele acestor decizii vor cădea pe umerii celor care le-au aprobat.
„Orice primar poate să insiste. Noi avem legislația RM, este legea nr.10 din 2009 privind sănătatea publică, deci deciziile Comisiei Națională Extraordinară de Sănătate Publică sunt obligatorii pentru toate instituțiile, autoritățile centrale și locale, orice devieri de la aceste decizii este încălcare de leg, cu consecințele respective. Eu din câte știu și comisia locală nu a aprobat o asemenea decizie, că ea nu putea să o aprobe, dacă un funcționar, fie el primar, prim-ministru ia decizii contrar legislației trebuie să își asume responsabilitatea. Instituțiile statului vor reacționa și ar trebui să acționeze și în privința administratorului pieții care știe că nu trebuie să se deschidă și agenții economici”, a precizat premierul.
Primarul de Bălți, Renato Usatîi, a decis redeschiderea piețelor din municipiu, începând cu ziua de astăzi, în pofida măsurilor instituite de Comisia Extraordinară Sănătate Publică, ce interzice acest lucru. Decizia a fost votată în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale a mun. Bălți, după ce mai mulți comercianți locali au ieșit la protest, nemulțumiți de decizia autorităților de la Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!