„Consiliul orășenesc Briceni din raionul Briceni prin decizia din 22 martie 2024 a ridicat mandatul consilierului Iniatinschii Serghei, de pe lista PAS, în legătură cu absența, fără motive întemeiate, de la 3 ședințe consecutive ale consiliului. Conform documentelor electorale pe care le deține CEC, mandatul de consilier în Consiliul orășenesc Briceni revine candidatului supleant Magaliuc Eduard, de pe lista aceluiași partid. Totodată, CEC constată că decizia Consiliului orășenesc Briceni a fost adoptată la 22 martie 2024, iar la comisie a fost recepționată la 30 august 2024, rezultând faptul că secretarul Consiliului orășenesc Briceni nu a respectat termenul de 15 zile pentru prezentarea documentelor la CEC. Prin urmare, CEC hotărăște:
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul orășenesc Briceni,
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul orășenesc Briceni candidatului supleant Magaliuc Eduard de pe lista PAS.
3. Se preavizează consilierul Magaliuc Eduard asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibiliate în cazul apariției acesteia
4. Se atenționează secretarul Consiliului Orășenesc Briceni, Todericu Suzana, asupra necesității respectării termenului stabilit de regulamentul din 2023”, a menționat secretara Comisiei Electorale Centrale, Dana Munteanu.
Proiectul a acumulat 8 voturi pentru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!