În una dintre scrisorile adresate președintei Maia Sandu, Guțul descrie condițiile din Penitenciarul nr. 13.
„Doamna Sandu, cum dormiți noaptea?
Eu dorm pe un pat tare de închisoare, într-o celulă din Penitenciarul nr. 13 - o închisoare recunoscută la nivel internațional pentru condițiile sale inumane. Este umezeală și mucegai, gândacii și șoarecii aleargă noaptea prin celulă. Pe fereastră nu pot vedea cerul - doar un zid de beton cu sârmă ghimpată și un turn de pază”, se arată în scrisoarea adresată președintei.
Într-un alt mesaj, adresat magistratei Ana Cucerescu, Evghenia Guțul face referire la sentința pronunțată împotriva sa.
„Doamnă Cucerescu, mă interesează foarte mult - cum ați petrecut noaptea după pronunțarea verdictului? Cum ați dormit când v-ați întors acasă, la primul etaj al scării noastre comune? Cum v-ați simțit când ați închis ușa și ați lăsat în urmă sala de judecată, 7 ani din viața mea și chipurile a doi copii?”, scrie Guțul.
Într-una dintre scrisorile adresate mamei sale, Guțul scrie despre dorul de familie și copilărie.
„Îmi lipsesc mâinile tale. Îți amintești cum îmi mângâiai părul și eu adormeam imediat? Îmi amintesc mâinile tale până la cel mai mic detaliu - fiecare rid, fiecare venă. Îmi amintesc cum îmi cântai cântece de leagăn în limba găgăuză”, se arată în mesaj.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată în primă instanță la 7 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată pe 5 august, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Tot atunci, fosta secretară a Partidului „Șor”, Svetlana Popan, a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Judecătoarea care i-a dictat sentința de condamnare bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, este Ana Cucerescu, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Anterior, magistrata a ajuns în atenția presei, după ce Portalul anticorupție.md a scris despre faptul că aceasta circula cu o mașină care nu se regăsea în declarația sa de avere. De asemenea, Ana Cucerescu este cunoscută pentru faptul că a fost desemnată să prezideze unul dintre cele două complete de judecată specializate în investigarea fraudei bancare. Totodată, magistrata a primit în examinare dosarul de învinuire a fostului șef de la Procuratura Anticorupție, Viorel Morari, în care partea vătămată este Veaceslav Platon.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat pe 6 august că judecătoarea care a dictat sentința de condamnare a Evgheniei Guțul a primit, luni în șir, mesaje de amenințare cu moartea, imagini macabre cu persoane asasinate și decapitate și apeluri la ore târzii.
De asemenea, Sergiu Caraman a făcut un apel către liderii partidelor politice din țară, în contextul pronunțării deciziei de condamnare în privința Evgheniei Guțul. „Când politicienii prezintă infractori drept mame cu copii mici, se încearcă minimalizarea gravității faptelor”, a declarat șeful CSM.
Șeful IGP, Viorel Cenăuțeanu, a relatat în cadrul unei briefing de presă despre acțiunile care au avut loc la adresa judecătoarei Ana Cucerescu, cea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul la 7 ani de pușcărie. „Pe data de 1 august, judecătoarea a fost înștiințată printr-un mesaj despre inițiativa de a-i livra flori, atunci au inceput și insistențele. Buchetul nu a fost livrat, însă s-a constatat că nu era vorba de flori ci de o coroană. Gruparea Șor este una dintre versiunile examinate la moment”, a menționat Cernăuțeanu.
Evghenia Guțul, bașcana UTA Găgăuzia, și-a îmbrățișat familia înainte de a-i fi pronunțată sentința de condamnare. Ulterior, aceasta a fost escortată din sala de judecată, direct în penitenciar.
Pe 1 iulie, 2025 procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.
Bașcana a fost reținută de mascații CNA în seara de 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Evghenia Guțul urma să zboare din Chișinău la Istanbul, înainte de a fi reținută. Anunțul a fost făcut ministra Afacerilor Interne. „Autoritățile examineză inclusiv scenariul că aceasta nu intenționa să se întoarcă pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat atunci Daniela Misail-Nichitin.
La rândul său, Procuratura Generală a anunțat că Evghenia Guțul figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn.
La 27 martie, mai multe persoane s-au adunat în fața Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, pentru a protesta împotriva reținerii başcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o reacție.
Bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul i-a scris președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, din arest. Politiciana l-a rugat pe liderul de la Kremlin „să facă presiuni asupra Republicii Moldova” pentru a obține eliberarea sa.
De asemenea, Guțul, aflată în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, i-a transmis o scrisoare președintelui SUA, Donald Trump, în care îi cerea „să folosească toate mijloacele diplomatice pentru a proteja drepturile poporului găgăuz”.
La 2 aprilie, judecătorii Curții de Apel Chișinău au respins recursul apărării Evgheniei Guțul de a anula arestul de 20 de zile.
La 9 aprilie, Evghenia Guțul, a fost transferată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care au admis parțial demersul procurorilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!