„Noutatea de ultimă oră este că, în cadrul comisiei specializate de la Ministerul Sănătății a fost discutată și aprobată administrarea dozei 4 de vaccin, pentru persoanele din grupurile de risc”, a declarat Boris Gîlcă.
„Vaccinuri sunt suficiente la moment, nu ține de competența noastră de a le importa sau cumpăra, ele sunt asigurate de Guvern, de Ministerul Sănătății, noi le avem la dispoziție”, a mai precizat Gîlcă.
Șeful Direcției asistență medicală și socială a prezentat astăzi informația privind situația epidemiologică în Chișinău: „Este aceeași tuplină de Omicron, care e foarte contagioasă, chiar mai contagioasă decât cea precedentă, dar nu dezvoltă forme grave, în majoritatea cazurilor. Săptămâna trecută au fost înregistrate 896 cazuri de Covid, cu 1,8 ori mai mult decât săptămâna precedentă. Incidența 115 cazuri la 100 mii de populație, ceea ce corespunde Codului portocaliu. Se propune purtatea măștilor în spațiile închise și vaccinarea. Sunt foarte afectați copiii, în spitalul unde sunt internați copiii din capitală nu aveam niciun loc liber, săptămâna trecută, am activat secții în alte spitale. Referitor la adulți, internări avem foarte puține. Majoritatea absolută a adulților nu dezvoltă forme grave, majoritatea se tratează la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!