23,04 lei/l Ieftiniri la pompă: ANRE anunță noi prețuri pentru benzină și motorină 1,75 milioane lei Ofițer Șor condamnat la 3 ani de închisoare și riscă de confiscare a 1,75 milioane lei 550 comprimate Femeie prinsă la graniță cu 550 de pastile cu substanțe interzise 19,64 lei Euro și dolarul în creștere: Cursul BNM pentru 6 octombrie
Prima promisiune a Silviei Radu, nerealizată: Angajații Agenției Naționale pentru Sănătate Publică nu și-au primit salariile ieri

După ce noua ministră a Sănătății, Silvia Radu, a venit cu „promisiuni” pentru angajații Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) precum că până luni aceștia își vor primi salariile, problema dată nu a fost rezolvată. Conturile lor bancare rămân deocamdată goale.

Foto: UNIMEDIA

Despre acest lucru au confirmat mai mulți angajați din cadrul ANSP pentru sanatateinfo.md, care au semnat scrisoarea către Silvia Radu, în care cereau să li se rezolve problema.

Contactat de UNIMEDIA, Agenția Națională pentru Sănătate Publică nu ne-a putut oferi detalii la acest subiect, pe motiv că angajații sunt într-o ședință.

Totuși, pe pagina Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republcii Moldova a parvenit informația precum că salariileau fost transferate spre achitare ieri, dar procedura mai durează.

Ministerul Sănătății / Sursa:Facebook

Deși nu a precizat cum va fi rezolvată această situație, dânsa a dat asigurări că până luni salariile vor fi plătite. Cel puțin, asta a scris Silvia Radu, la data de 27 septembrie, pe pagina sa de Facebook.

Radu / Sursa:Facebook

De menționat că în jur de 80 de angajați ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au semnat un demers către Silvia Radu, proaspăt ministrul a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în care îi solicită să se implice în soluționarea problemei reținerilor salariale în cadrul instituției. Angajații spun că nu și-au mai ridicat lefurile deja de două luni – pentru iulie și august.

Specialiștii afirmă că administrația îi hrănește cu promisiuni la fiecare ședință operativă, dând noi termene, dar salariile până acum nu au intrat pe conturi.


Pub