„Noi cu Guvernul comunicăm. Avem ședințe, discutăm chiar și la nivel de prim-ministru, în Comisia Economie, Buget. Noi discutăm cu autoritățile, vedem în perioada următoare când vom fi un mediu inflaționist înalt, cum arată prognozele, și cu presiuni pe presiune economică, vedem că trebuie să avem o politică monetară restrictivă, ceea ce noi continuăm să implementăm și Guvernul să vină cu politică bugetar-fiscală expansionistă, adică să aibă un deficit mai mare și cheltuieli, lucru care se produce
Un element important al acestei ecuații sunt finanțările. Este necesar Guvernul să le primească, depinde și de BNM.
Reiterez, noi nu vedem menținerea stabilității leului prin acțiuni legate doar de intervenții valutare, e absolut incorect. Nu văd probleme mari pentru viitor, noi cumpărăm valută de pe piață, iar dacă această acalmie va continua vom recupera o parte din rezervele vândute”, a spus Armașu.
Acesta a venit la solicitarea deputaților pentru a oferi explicații după diminuarea rezervei valutare cu peste 600 mil.$.
În ultimele zile, fostul premier, Ion Chicu, a atenționat despre situația din sistemul bancar.
În luna octombrie 2021, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au atins maxima istorică de 4,073 de milioane de dolari. În prezent, acestea s-au redus cu 652 de milioane de dolari și au atins nivelul de 3,421 de milioane de dolari. Aceasta este a patra reducere semnificativă a rezervelor valutare din istoria țării, de la obținerea independenței, susține Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!