Întrevederile cu cei doi mitropoliți au avut loc separat.
„Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre semnificația Paștelui ca moment de apropiere, reconciliere și solidaritate între oameni. Președinta Maia Sandu a subliniat importanța unității și a unei bune înțelegeri în societate, mai ales în contextul provocărilor actuale, când coeziunea socială și sprijinul reciproc devin esențiale. S-a evidențiat și rolul important al Bisericii în întărirea comunităților, în promovarea păcii și a valorilor care aduc oamenii împreună – respect, grijă față de celălalt și responsabilitate față de binele comun”, se menționează în comunicatul remis de Președinție.
Totodată, Maia Sandu s-a întâlnit și cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
„Discuția a fost prilejuită de apropierea celei mai importante sărbători creștine – Învierea Domnului –, un moment de reflecție, împăcare și speranță. Șefa statului a subliniat importanța păstrării păcii, a înțelegerii și a solidarității în societatea noastră. În cadrul întrevederii, a fost subliniat rolul important al bisericii în promovarea bunei înțelegeri între oameni și în întărirea spiritului comunitar, bazat pe compasiune, credință și sprijin reciproc”, menționează Președinția.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!