130 răniți Tornadă în Paraná, Brazilia; vânturi până la 250 km/h, case distruse 8,6 mil. lei Scandal pe declarațiile de avere în Parlament, cu cazul Stefanco 600 mil. $ Ungaria primește derogare un an la sancțiuni pe energie, contra LNG din SUA 4,6 mld. pachete Colete sub 150 € intră în UE; Franța verifică 100.000 la CDG
(foto) Maia Sandu, întrevederi separate cu Înaltpreasfințiții Vladimir și Petru: Despre ce a discutat cu cei doi Mitropoliți

În ajunul Sfintelor Sărbători de Paști, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut întrevederi separate cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove și cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

Foto: preesedintie

Întrevederile cu cei doi mitropoliți au avut loc separat.

„Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

În cadrul întrevederii, s-a discutat despre semnificația Paștelui ca moment de apropiere, reconciliere și solidaritate între oameni. Președinta Maia Sandu a subliniat importanța unității și a unei bune înțelegeri în societate, mai ales în contextul provocărilor actuale, când coeziunea socială și sprijinul reciproc devin esențiale. S-a evidențiat și rolul important al Bisericii în întărirea comunităților, în promovarea păcii și a valorilor care aduc oamenii împreună – respect, grijă față de celălalt și responsabilitate față de binele comun”, se menționează în comunicatul remis de Președinție.

Totodată, Maia Sandu s-a întâlnit și cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

„Discuția a fost prilejuită de apropierea celei mai importante sărbători creștine – Învierea Domnului –, un moment de reflecție, împăcare și speranță. Șefa statului a subliniat importanța păstrării păcii, a înțelegerii și a solidarității în societatea noastră. În cadrul întrevederii, a fost subliniat rolul important al bisericii în promovarea bunei înțelegeri între oameni și în întărirea spiritului comunitar, bazat pe compasiune, credință și sprijin reciproc”, menționează Președinția.


Pub