6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Lenuța Burghilă închide fila politică: Părăsește partidul lui Cavcaliuc și revine „definitiv doar la cariera de artistă”

Interpreta Lenuța Burghilă se retrage din viața politică și renunță la mandatul său de membru al PACE, condus de Gheorghe Cavcaliuc. Într-un comunicat de presă, emis astăzi, aceasta anunță că după o „îndelungă chibzuință și la îndemnul admiratorilor săi de-o viață, a decis că este momentul să se întoarcă definitiv doar la cariera sa de artistă”.

Foto: fb/LenuțaBurghila

„Vreau să vă anunț că mă retrag din viața politică și totodată renunț la calitatea de membru al PP PACE. Am decis după o îndelungă chibzuință și la îndemnul admiratorilor mei de-o viață, că este momentul să mă întorc definitiv doar la cariera mea de Artist. A fost o experiență de la care am avut de învățat. De astăzi consider închisă această filă din viața mea. Mulțumesc tuturor, care ați fost și sunteți alături de mine! Vă îmbrățișez cu sufletul pe toți!”, a scris artista.

În octombrie 2020, interpreta anunța că a decis să își încerce norocul repetat în politică, devenind membră a partidului PACE.

Lenuţa Burghilă a participat la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie. În calitatea de candidat independent Lenuţa Burghilă a reuşit să acumuleze 0,02% din sufragii sau 369 de voturi.


Pub