6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ministrul Culturii declară că instituția „nu are vreo legătură directă cu organizarea Eurovision”: Cu toții vrem explicații, mai ales după votul publicului

Ministerul Culturii al Republicii Moldova a venit cu o reacție după valul de controverse provocat de votul acordat României la Eurovision Song Contest 2026. Instituția susține că nu are „nicio legătură directă” cu organizarea concursului, însă afirmă că așteaptă explicații după rezultatele votului.

Foto: Colaj

„Vreau să se înțeleagă că Ministerul Culturii al Republicii Moldova nu are nicio legătură directă cu organizarea Eurovision în Moldova. Noi am sprijinit cu tot ce se poate organizatorii și da, cu toții avem nevoie de explicații mai ales după aşa un vot al publicului din Republica Moldova”, a scris Jardan într-un comentariu pe Facebook.

Schimbul de puncte dintre Republica Moldova și România la Eurovision Song Contest 2026 a provocat controverse pe rețelele sociale. După ce România a acordat Moldovei 10 puncte, cel mai mare punctaj oferit de juriul român, internauții au reacționat dur când au văzut că Moldova a oferit României doar 3 puncte și niciun vot Ucrainei. „Rușine, juriului!”, „Câți dintre membrii juriului au studii muzicale?!”, s-au întrebat moldovenii.

Jurnalista și realizatoarea radio Victoria Cușnir, una dintre membrele juriului din Republica Moldova la Eurovision Song Contest 2026, a venit cu primele explicații publice după valul de critici provocat de cele doar 3 puncte acordate României. Într-o postare aceasta a precizat că răspunde doar pentru propriile note și a explicat că juriul a evaluat prestațiile din seara precedentă finalei televizate, unde unele țări ar fi avut evoluții „complet diferite” față de show-ul transmis publicului. „Noi am jurizat ieri, nu astăzi. Și ieri s-a cântat pe alocuri destul de diferit. Chiar foarte. Mai multe țări au fost mult sub nivelul prestației de astăzi”, a scris Victoria Cușnir.

Ulterior, pe rețelele sociale a apărut lista membrilor juriului din Republica Moldova pentru Eurovision Song Contest 2026, după ce votul acordat României a stârnit un val de reacții în rândul internauților.

Actorul și influencerul Emilian Crețu a reacționat dur după finala Eurovision Song Contest 2026, nemulțumit de punctajul acordat de Republica Moldova României. Artistul s-a declarat revoltat de faptul că juriul moldovean a oferit României doar 3 puncte, în timp ce România a acordat Moldovei 10 puncte. „Așa de deștepți suntem noi. Așa de...”, a declarat Crețu într-un filmuleț pe rețele.

Republica Moldova a impresionat la Eurovision Song Contest 2026, unde s-a clasat pe locul 8, după prestația energică a lui Satoshi cu piesa „Viva Moldova” în marea finală.


Pub