4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Gata cu biletele de trimitere de la medicul de familie: Pacienții asigurați vor putea merge direct la specialiști pentru consultații

Cetățenii asigurați vor beneficia de consultațiile medicilor specialiști de profil, din spitalele raionale și municipale, fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie. Astfel, va fi exclusă necesitatea programărilor suplimentare și a îndreptărilor neargumentate.În același timp, va fi lărgit spectrul de servicii medicale gratuite.

Foto: simbol

Extinderea numărului de investigații și alte modificări la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost aprobate de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății.

Urmare a modificărilor, pacienții cu tumori benigne vor beneficia gratuit, la fel ca și cei cu maladii maligne, de intervenții de reabilitare funcțională, estetică și psihologică. Persoanele vor fi asigurate cu proteze și implanturi, dar și consumabilele necesare.

La fel, programul a fost completat cu o serie de servicii medicale noi, în scopul depistării precoce a unor boli, dar și stabilirii conduitei de tratament și reabilitare. Astfel, în premieră, prin sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală va fi oferit acces la servicii de asistență medico-genetică, pentru identificarea timpurie a unor maladii.

A fost extinsă și categoria pacienților care pot beneficia de tomografie computerizată cu emisie de pozitroni, pentru detectarea tumorilor primare necunoscute. Anterior, pentru efectuarea investigației, persoanele erau nevoite să plece în străinătate, dar odată cu dotarea instituțiilor cu echipamente medicale acestea pot fi realizate gratuit în țară.

În total, în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost incluse 46 de servicii medicale noi, care sunt gratuite pentru persoanele asigurate. 


Pub