Învinuitul susținea că îi poate determina pe aceștia să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei acestora, și anume să fie promovat denunțătorul în vederea obținerii licenței de administrator autorizat, însă nu și-a onorat promisiunea.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă (art. 326 alin. (1) din Codul penal) legea prevede pedeapsa maximă sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru asupra două terenuri ce aparțin învinuitului, în valoare de aproximativ 200 000 lei MDL”, menționează oamenii legii.
Un fost funcționar din cadrul Ministerului Justiției a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 10 000 de euro de la un bărbat pentru a-l ajuta să obțină certificatul de administrator autorizat, susținând că ar avea influență asupra unor membri ai comisiei specializate de pe lângă Uniunea Administratorilor Autorizați.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!