Astfel, vor beneficia de compensare integrală a preparatelor pentru tratamentul Covid-19 nu doar copiii cu vârsta de până la 18 ani, dar și adulții, rata de compensare a medicamentelor pentru această categorie fiind majorată de la 70% la 100%.
Lista preparatelor compensate pentru tratamentul simptomatic, forme moderate de boală, a fost completată cu șase denumiri comune internaționale, și anume: antimicrobiene – ampicillinum, cefalexinum, ceftriaxonum, ciprofloxacinum și ofloxacinum. Iar copiii cu vârsta de până la 18 ani vor putea beneficia de antihistaminice – cetirizinum.
De asemenea, au fost incluse și formele injectabile pentru amoxicillinum, amoxicillinum+acidumclavulanicum, ampicillinum, cefuroximum și ceftriaxonum.
La fel, o serie de preparate antipiretice şi antiinflamatoare utilizate în cazul sindromului febril, precum paracetamolum, ibuprofenum, preparate mucolitice şi expectorante, precum ambroxolum, acetylcysteinum, carbocisteinum, vor fi prescrise gratuit la necesitate nu doar copiilor, dar și adulților.
Menționăm că, pacienţii cu caz confirmat de infecţie cu coronavirus de tip nou Covid-19, indiferent de statutul acestora, asigurat sau neasigurat, vor beneficia, gratuit, de 27 de denumiri comune internaţionale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice, la prescrierea acestora de către medicul de familie.
În prezent, lista medicamentelor compensate include 158 de denumiri comune internaţionale şi poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica „Medicamente compensate” sau pe site-ul MSMPS.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!