„Blocul Politic ACUM reiterează angajamentele sale ferme de a elibera instituțiile statului din captivitate, de a combate corupția, de a stopa persecuțiile politice și de a proteja drepturile și libertățile cetățenilor. În același timp, Blocul ACUM pledează pentru evitarea alegerilor anticipate, opțiune preferată de către Partidul Democrat. Alegerile anticipate, în condițiile statului capturat, nu vor schimba datele actualei configurații politice, ci vor conduce la irosirea în continuare a banilor publici de către regimul oligarhic pentru a-și menține scorul electoral.
Pentru a depăși impasul creat în Parlament, suntem deschiși în continuare să discutăm separat fiecare etapă a implementării procesului de dezoligarhizare a țării, începând cu formarea organelor de lucru în Parlamentul Republicii Moldova și, ulterior, instalarea unui guvern funcțional, capabil să implementeze legile adoptate.
Considerăm necesar să purcedem imediat la procesul de formare a organelor de lucru ale legislativului – a comisiilor, a biroului permanent, la alegerea președintelui Parlamentului. Nu există sarcină mai importantă astăzi decât reluarea procesului legislativ în Parlamentul Republicii Moldova, singura instituție legitimă a statului, care se mai poate opune dictaturii și oligarhiei. Fiecare zi de întârziere a activității Parlamentului ne aduce mai aproape de anticipate”, se arată în declarația ACUM.
UNIMEDIA amintește că la data 13 aprilie, după ședința Consiliului Republican al PSRM, reprezentanții formațiunii au luat decizia că sunt gata să creeze o majoritate parlamentară cu Blocul ACUM, cu condițiile PSRM-ului de a susține cele trei blocuri anunțate anterior de socialiști. În caz contrar, Igor Dodon spune că vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate.
Săptămâna trecută, 16 aprilie, Blocul ACUM a propus crearea unui grup de lucru în vederea examinării, până la 25 aprilie, a actelor normative ale ambelor formațiuni ce țin de dezoligarhizare și îmbunătățirea vieții oamenilor.
Totuși, Partidul Socialiștilor au ținut să menționeze că rămân ferm pe poziții și nu cedează.
Deocamdată, PSRM nu a venit cu o reacție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!