87.000 Refugiați ucraineni cu protecție temporară prelungită în RM, 20 mii copii în 18 centre 82% ocupare 400 kV Linia Isaccea-Vulcănești-MGRES căzută din cauza Ucrainei blackout mii locuitori Moldova 755 tone Drumarii ADN imprăștiat antiderapant în 6 ore pe trasee M1-M5 R1-R31 împotriva poleiului 20 m Fată de 17 ani decedată în Rezina după cădere de pe stâncă în Mateuți poliția investighează
Copilul de 3 ani din Rezina, care s-ar fi intoxicat cu ciuperci, a ieșit din comă

Copilul de doar 3 ani din Rezina, care s-ar fi intoxicat cu ciuperci, a ieșit din comă, iar starea de sănătate se îmbunătățește. Minorul se află în continuarea sub supravegherea medicilor, iar dacă starea bună se va menține, ar putea fi externat în zilele ce urmează.

Foto: UNIMEDIA

„Copilul a ieșit din comă, deja e conștient și are o evoluție pozitivă. Oricum, rămâne internat în secția de Toxicologie și în următoarele zile, sub supravegherea medicilor, cel puțin 3-5 zile, ulterior se va decide dacă va fi externat”, a declarat pentru UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și a Copilului din municipiul Chișinău, Maxim Cazacu.

Amintim că, luni, două femei au fost găsite fără suflare, într-un apartament din Rezina, iar un copil, transportat la spital în stare gravă.

Duminică, cele două, mama și bunica copilului, împreună cu tatăl lor au plecat în pădure la cules ciuperci. Oamenii legii au găsit ciuperci gătite într-o farfurie și într-o tigaie din bucătărie.

Versiunea preventivă a poliției este că decesul a survenit în urma intoxicației acute după ce au consumat ciuperci.


Pub