În cadrul summitului Președintele Parlamentului va susține un discurs și va avea mai multe întrevederi cu omologii săi prezenți la eveniment.
„Primul Summit parlamentar „Platforma Internațională Crimeea” va aborda aspecte multiple ale situației actuale de securitate din Ucraina și posibilitățile parlamentelor naționale și instituțiilor parlamentare internaționale de a-și aduce contribuția la domeniile prioritare de activitate ale Platformei.
Peste 50 de președinți și vicepreședinți de parlament și președinți și vicepreședinți ai adunărilor parlamentare ale instituțiilor internaționale vor participa la reuniune. La sfârșitul summitului va fi adoptată o declarație comună. Potrivit organizatorilor, reuniunea este cel mai mare eveniment internațional la nivel parlamentar organizat vreodată în Republica Croația”, anunță Parlamentul într-un comunicat de presă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!