Potrivit responsabililor, primul caz a fost înregistrat în dimineața de 27 octombrie 2024 într-o casă de locuit din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Potrivit informațiilor, flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul casei cu suprafața de 40 m2. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri. Ajunși, aceștia au depistat în interiorul locuinței cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 40 de ani. Cauza prealabilă a izbucnirii incendiului ar fi imprudența în timpul fumatului.
Al doilea incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de 27 octombrie către ora 13:30 într-o locuință din satul Corpaci, raionul Edineț. Flăcările au afectat parțial unele bunuri materiale din interiorul unei camere. La fața locului, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 55 de ani.
Un alt caz a fost raportat, tot în ziua de ieri către ora 17:12 într-o gospodărie din Călărași. Aici, flăcările au cuprins mai multe bunuri din interiorul locuinței cu suprafața de 25 m2. Pentru stingerea focului au fost îndreptate trei echipe de salvatori și pompieri. În urma incendiului, proprietarul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a suferit arsuri pe circa 80% din suprafața corpului. Ulterior acesta a fost preluat de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri de rigoare.
În urma cercetărilor efectuate de specialiști, s-a constatat că incendiul ar fi izbucnit în urma unei deflagrații, după ce bărbatul ar fi încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la exploatarea sobelor și aparatelor de încălzit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!