Băiatul își amintește că pe data de 24 ianuarie, în jurul orei 20:00, a ieșit din casă pentru a se întâlni cu o colegă de clasă, care l-ar fi rugat să-i împrumute încărcătorul de la telefon. Acesta spune că, ieșind pe poartă, nu a avut niciun gând că i s-ar putea întâmpla ceva ieșit din comun.
„Colega mi-a scris de vineri seara și m-a rugat să-i aduc un cablu de încărcător pentru că al ei s-a stricat, iar eu i-am zis că nu pot și i-am propus să-l duc dimineață, am învățat în acea sâmbătă, însă ea a refuzat și m-a rugat să-l duc seara.
Sâmbătă, pe la ora 19:00, i-am scris un mesaj și i-am spus că, dacă mai are nevoie de încărcător, să vină la mine să-l ia, la care ea m-a rugat să ies și să ne întâlnim la jumătate de drum. În momentul în care am venit, i-am întins încărcătorul și atunci au venit deja niște băieți”, povestește tânărul.
Peste câteva clipe, băiatul a realizat că i s-a întins o capcană. Doi adolescenți necunoscuți s-au apropiat de el și l-au luat la pumni, iar explicațiile lui nu i-au oprit. După câteva schimburi de replici, băiatul și-a dat seama că momentul a fost planificat și că vecina sa ar fi tras țeapă.
„În timpul discuțiilor, eu mă feream de ei, iar ei mă asigurau că nu îmi vor face nimic. M-au întrebat dacă îi cunosc și eu le-am spus 'nu'. M-au întrebat ce am cu această fată, la care eu le-am spus că nu am și nici nu vreau să am nimic cu ea. Atunci m-au tras, m-au lovit în mandibulă și eu mi-am pierdut cunoștința”, spune băiatul.
Potrivit celor relatate, chiar dacă acesta a căzut la pământ, atacatorii au continuat să-l bată cu pumni și picioare în cap, piept și spate. Întreaga scenă a fost filmată de fata care l-a chemat să-i aducă încărcătorul.
„Eu nu știu cât a durat bătaia, eu am crezut că a fost doar o pălitură și ei au plecat. Țin minte doar cum colega striga „gata”, iar când m-am trezit îmi era frig la mâini și picioare.”
Chiar dacă agresorii au văzut starea gravă în care era, niciunul dintre ei nu a chemat ajutoare. Minorul spune că s-a trezit de unul singur într-o baltă de sânge.
„Mă gândeam ce am făcut așa rău ca să ajung în această stare. Atunci nu simțeam nimic, iar când am ajuns acasă și m-am uitat în oglindă, am văzut în ce stare sunt. Am observat că mănușile, căciula, telefonul și încărcătorul lipseau și am decis să mă întorc înapoi, iar aici totul era plin de sânge”, spune tânărul.
Băiatul face parte dintr-o familie cu 4 copii și trăiesc doar cu tata. Mama i-a părăsit când acesta avea doar 4 ani. În seara incidentului, tatăl său era în tura de noapte, iar surorile erau la studii în oraș. Acasă îl aștepta doar fratele mai mare, căruia el a evitat să-i povestească ce s-a întâmplat. Abia a doua zi, când edemele și vânătăile s-au accentuat, băiatul și-a găsit curajul să spună familiei ce i s-a întâmplat.
„Când am venit acasă, băiatul mi-a spus că a fost bătut de niște băieți, iar când i-am propus să chemăm poliția și medicii, el a refuzat”, spune tatăl băiatului.
Luni dimineața, tânărul spune că s-a trezit cu obrazul umflat și simțea cum îi lipsesc bucăți din dinți, iar marți seară a început să vomite, să aibă dureri de cap, iar picioarele nu îl mai țineau. Atunci tatăl său a chemat poliția și medicii. Ulterior, acesta a fost transportat la spitalul raional din Căușeni, iar după un set de investigații, medicii au constatat că minorul a suferit traumă contuzie cerebrală, fractură de mandibulă și alte traume, acesta fiind internat în spital.
Băiatul povestește că, în timp ce era internat în spital, a primit mai multe mesaje de la colega sa, care încerca să-l convingă să retragă plângerea. Totodată, tatăl tânărului susține că ar fi fost amenințat de agresori, după ce a renunțat la o împăcare amiabilă.
Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional erau la Chișinău, la studii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!