22,12 lei/l Benzină urcă la 22,12 lei/l cu 8 bani în weekend, motorină coboară la 18,72 lei/l 110.000 Păsări de la fermă autohtonă nimicite de ANSA după depistare metronidazol în ouă și ser 166 Poliția a intervenit la 166 accidente rutiere în 8-9 ianuarie din cauza viscolului, 4 răniți 4.200 Consumatori rămași fără energie electrică în 10 localități după vânt puternic și ninsoare abundentă
Dmitri Buimistru și Veaceslav Valico, în lista persoanelor sancționate la nivel național. Recean: Subminează suveranitatea Republicii Moldova

Jurnalistul Dmitri Buimistru și activistul civic Veaceslav Valico au fost incluși pe lista persoanelor sancționate la nivel național. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, care a subliniat că aceștia participă la acțiuni de destabilizare în beneficiul Rusiei și al grupărilor criminale.

Foto: colaj

„Azi, la Guvern, Consiliul Interinstituțional de Supervizare, prin care se pun în aplicare măsurile restrictive internaționale, a luat decizia de completare a listei persoanelor și entităților aprobate prin decizia CIS din 5 martie 2025 cu mai mulți cetățeni străini, precum și cu alți 2 cetățeni ai Republicii Moldova: Dmitri Buimistru, pentru manipularea coordonată a informațiilor și ingerințe informaționale coordonate, prin intermediul canalului creat în Rusia de Șor, și Veaceslav Valico, pentru implicarea în operațiunea rusă de destabilizare și în activitățile hibride ale Federației Ruse.

Instituțiile statului vor continua să-și facă datoria și să protejeze Republica Moldova de cei care se implică în acțiuni de destabilizare în scopul servirii intereselor Rusiei și care încearcă să submineze suveranitatea și procesele democratice ale Republicii Moldova”, a scris Recean.


Consiliul Interinstituțional de Supervizare a extins, în cadrul ședinței din 25 iulie, lista persoanelor și entităților vizate de sancțiuni pentru implicare în acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Printre cei adăugați se numără Victoria Furtună, Alexei Lungu, Vadim Grozavu, Irina Lozovan, Natalia Parasca și Alexandr Nesterovschi, anunță premierul Dorin Recean.

La începutul anului 2025, Guvernul Republicii Moldova a anunțat că a impus sancțiuni împotriva a 21 de persoane, printre care Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Marina Tauber. Măsurile includ blocarea conturilor bancare, înghețarea bunurilor și restricționarea activităților economice, totalizând zeci de milioane de lei.

Șapte persoane și trei entități au fost incluse pe lista sancțiunilor Uniunii Europeană pentru „acțiuni de destabilizare” în Republicii Moldova. Pe listă se regăsesc deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, lidera partidului „Renaștere”, Natalia Parasca și Blocul „Victorie”.


Pub