6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Curtea de Conturi va realiza un audit public în domeniul gazelor naturale: Proiectul, votat de deputați

Parlamentul a votat, în lectura finală, proiectul de lege privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale. Auditul va fi efectuat de către Curtea de Conturi în vederea obținerii asigurărilor că activitățile și tranzacțiile financiare sunt în deplină conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Foto:

Auditul se va desfășura la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligațiile de serviciu public, la întreprinderile înrudite, precum și la alte persoane juridice afiliate direct sau indirect acestora în partea ce ține de domeniul gazelor naturale.

Indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, entitățile auditate vor fi obligate să admită neîngrădit aflarea auditorilor publici pe teritoriul lor și să asigure accesul direct și liber, în timp util, la informațiile digitalizate, la bazele de date necesare exercitării corespunzătoare a misiunii de audit.

Raportul de audit va fi prezentat până la 30 noiembrie 2022.


Pub