22,71 lei/l ANRE actualizează prețurile pentru mâine; motorina urcă ușor la pompă 2 Accident pe DN28, Iași; camion condus de moldovean, bilanț tragic 19,8181 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro și dolar; cursul BNM de azi 10.000 lei Fost polițist din Chișinău, condamnat la închisoare pentru mită
„Ați transformat Constituția în garantul PAS”. Ion Ceban, mesaj tăios la adresa guvernării de ziua Legii supreme

De Ziua Constituției Republicii Moldova, primarul general, Ion Ceban, a lansat critici la adresa actualei guvernări. „ Ei au uitat cu desăvârșire că Legea supremă trebuie să apere interesele țării și ale cetățenilor, și nu interesele înguste ale PAS”, a scris edilul într-o declarație publică.

Foto: colaj/UNIMEDIA

„Astăzi, de Ziua Constituției Republicii Moldova, vom citi mesaje de felicitare cu mare fast, scrise de către cei care nu o respectă.

Or, cei pe care i-ați pus pentru a apăra drepturile constituționale sunt cei care au călcat în picioare principiile de bază, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și ale instituțiilor.

Constituția este garantul unui stat democratic și dezvoltat, dar nu așa cum ați transformat-o voi, garantul pentru existența partidului PAS, a declarat Ion Ceban.

Cei vizați în declarații nu le-au comentat deocamdată.

Republica Moldova marchează astăzi, 29 iulie, Ziua Constituției, documentul fundamental care stă la baza organizării statului, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Cu acest prilej, președinta Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean au transmis un mesaj de felicitare.


Pub